La finalul confruntării, Florin Pîrvu, antrenorul gazdelor, a apreciat că Giannis Anestis, portarul oaspeților, a fost cel mai bun jucător de pe teren. 

Reacția lui Florin Pîrvu după FC Voluntari - FC Botoșani 2-2

„Așa cum am spus și la începutul meciului, știam că va fi un meci deschis. Și FC Botoșani a jucat bine, vreau să încep prin a felicita jucătorii. Am arătat ca o echipă care joacă un fotbal bun, care creează situații de a marca. Am și luat două goluri, vom analiza și să încercăm să nu mai facem greșeli.

A fost un meci de deschidere de campionat care a făcut cinste fotbalului. Anestis poate fi declarat omul meciului, ne putem declara nemulțumiți de rezultatul final. Trebuie să fim atenți, pe final, la ultima fază când voiam să marcăm golul trei, am lăsat spații mari și Markovic a ratat o mare ocazie.

Pentru început de campionat ne dă încredere acest punct, putem să construim, suntem la primul meci, unii jucători poate au avut trac. Suntem într-o perioadă bună pentru noi. E devreme încă, dar am fost mulțumit de jucători, inclusiv de cei care au intrat pe parcurs.

Pîrvu: „Anestis a făcut un joc mare”

Am reușit să punem presiune pe Botoșani, nu știu dacă în repriza a doua au avut o situație de gol în afară de gol și ultima fază. Acesta e jocul, a trebuit să îi deschidem și să ne creăm aceste ocazii. Anestis a fost într-o zi bună, a făcut un joc mare.

Mă bucur că am avut consistență și asta ne dă încredere. Este un campionat lung, de anduranță, primul meci ne dă încredere. Suntem în creștere. Echipele nu vor fi la capacitate maximă, dar sperăm că vom crea această omogenitate și să nu mai facem greșeli individuale.

În mare parte, eu cred că suntem acoperiți. Perioada de transferuri e lungă, până în septembrie, vom avea nevoie de unul sau doi jucători”, a declarat Florin Pîrvu, conform digisport.ro

Caseta meciului

  • FC VOLUNTARI: Jurhar - Schieb (Merloi 75'), R. Crişan, Dumbrăvanu, Şuteu - Mamic (Haruţ 57'), Cvek (D. Toma 86'), I. Gheorghe (Onişa 86'), Guţea (Haită 86') - Babic, M. Roman. ANTRENOR: Florin Pîrvu
  • FC BOTOŞANI: Anestis - Ilaş, Miron, M. Diarra, Creţ - E. Papa (D. Diaw 86'), Bordeianu, Ongenda (Charles Petro 68') - Mitrov (Bodişteanu 75'), Dumiter (J. Markovic 86'), Mailat. ANTRENOR: Marius Croitoru
  • Au marcat: M. Diarra (15' - autogol), Merloi 88' / Dumiter 19', Mitrov 47'
  • Arbitri: George Găman - Alexandru Filip, Mihăiţă Necula