Bogdan Mara, fost colaborator al lui Dan Petrescu la CFR Cluj și agentul care a intermediat transferurile lui Karlo Muhar și Meriton Korenica la FCSB, a comentat posibilitatea unei colaborări între Petrescu și clubul lui Gigi Becali.

Antrenor pentru FCSB: „Dacă aș fi conducător, l-aș aduce din prima”

Mara este convins că antrenorul s-ar adapta la FCSB și consideră că acesta ar fi alegerea sa dacă ar conduce un club.

„Nu pot vorbi în numele lui Dan Petrescu sau al celor de la FCSB, dar nu cred că nu s-ar integra. Eu știu că Dan, în momentul în care va fi sănătos deplin, va prelua o echipă. Și acum are oferte, dar încă nu e sănătos total, să stea pe teren.

El a fost un simbol al Stelei, sigur își dorește să antreneze o echipă de nivelul FCSB-ului, o echipă care vrea titlul în România. El a câștigat cu Urziceni, cu CFR, sigur își dorește să mai câștige.

Că va fi FCSB sau o altă echipă din România, vom vedea. Eu atât știu: dacă aș fi conducător la un club, ar fi primul lucru pe care l-aș face, să îl aduc. Aș ști că din punct de vedere sportiv antrenorul se va ocupa de tot și facem performanță”, a spus Mara la Sport Total FM.

Fostul oficial al lui CFR Cluj a explicat și de ce are încredere în Petrescu: „Știu cum muncește, cât de mult se implică în toate aspectele sportive. Iar dacă acel club îi oferă condiții, jucători buni și plătiți la timp, atunci Dan va face performanță, a demonstrat-o. Când a ieșit CFR-ul din insolvență, primul lucru pe care l-am făcut a fost să îl aducem. Am adus apoi și jucători și am luat 5 titluri la rând și am făcut performanțe și în Europa. Nu este o garanție, dar eu așa aș face.”

Bogdan Mara: "Karlo Muhar mai are nevoie de o săptămână-două"

Korenica a debutat deja la FCSB în derby-ul pierdut contra lui Dinamo (1-2), însă Karlo Muhar va avea nevoie de o perioadă ceva mai lungă de adaptare, spune agentul care a intermediat mutarea, Bogdan Mara. Croatul ar trebui să fie sută la sută apt din punct de vedere fizic după pauza pentru meciurile echipelor naționale.

Până la întrerupere, FCSB va primi vizita celor de la Petrolul, luni, iar sâmbătă, 19 septembrie, va disputa derby-ul cu Universitatea Craiova din Bănie.

"Muhar mai are nevoie probabil de o săptămână-două ca să fie la potențial maxim. El a făcut o pasă de trei săptămâni - o lună de când a reziliat contractul cu CFR Cluj. Din punct de vedere fizic mai are nevoie de puțin timp.

Korenica a intrat puțin cam devreme. Abia venise de o zi și a intrat în meciul trecut", a spus Bogdan Mara, la VOYO Sport Live.

Karlo Muhar a jucat ultimul meci pe 6 august, CFR Cluj - Tromso 0-5. Au urmat rezilierea înțelegerii cu ardelenii și câteva săptămâni petrecute în țara natală, înainte de a semna cu FCSB.