FOTO Campionul cu FCSB din 2025 s-a despărțit de echipa lui Gigi Becali și a debutat astăzi la Dinamo!

Campionul cu FCSB din 2025 s-a despărțit de echipa lui Gigi Becali și a debutat astăzi la Dinamo! Liga 2

Sezon complicat pentru echipa antrenată de Ionuț Chirilă, CS Dinamo București din Liga 2.

CSM Slatina, Poli Timişoara și SC Popești-Leordeni, echipele de pe podium, au obţinut victorii, sâmbătă, în etapa a şaptea a Ligii 2 (LIVE TEXT ȘI LIVE VIDEO AICI).

Liderul CSM Slatina, care nu are drept de promovare în Superligă, a dispus de CSC Dumbrăviţă cu 2-0, în deplasare, astfel că se menţine pe primul loc.

Nou-promovata Poli Timişoara a trecut de CSL Ştefăneştii de Jos cu 2-1, după ce a fost condusă la pauză, și este pe locul 2.

O altă nou-promovată, SC Popeşti-Leordeni, a învins-o în deplasare pe Gloria Bistriţa cu 3-2 și rămâne și ea neînvinsă, pe locul 3!

Denis Colibășanu, debut în trupa lui Chirilă în CS Dinamo - Concordia Chiajna 2-5

CS Dinamo, echipa de juniori antrenată de Ionuț Chirilă, a deschis scorul repede în meciul cu Concordia Chiajna (minutul 2), a primit imediat două goluri (minutele 6 și 8) și a pierdut în cele din urmă cu 2-5.

La trupa din Ștefan cel Mare a debutat cu acest prilej Denis Colibășanu (19 ani), campion cu FCSB în 2025.

Colibășanu, jucător de atac, a evoluat inclusiv în sezonul trecut pentru echipa lui Gigi Becali, bifând o prezență în play-out, în 0-2 cu FC Hermannstadt, și o alta în Cupă, în 0-3 cu UTA Arad.

Rezultatele de sâmbătă din Liga 2

CS Dinamo Bucureşti - Concordia Chiajna 2-5

CSC Dumbrăviţa - CSM Slatina 0-2

Cetatea Suceava - SCM Râmnicu Vâlcea 4-0

Gloria Bistriţa - SC Popeşti-Leordeni 2-3

Metaloglobus București - CSM Olimpia Satu Mare 1-1

CS Afumaţi - ASA Târgu Mureş 2-2

Poli Timişoara - CSL Ştefăneştii de Jos 2-1

Sâmbătă are loc şi meciul FC Bihor Oradea - Steaua Bucureşti (Stadion ''Iuliu Bodola'' - Oradea, 13:30) - LIVE AICI.

Duminică se joacă partidele:

Chindia Târgovişte - CSC 1599 Şelimbăr (Stadion ''Eugen Popescu'' - Târgovişte, 11:00)

Metalul Buzău - Unirea 04 Slobozia (Stadion Gloria - Buzău, 13:00)

Marţi are loc ultimul meci al etapei: CSM Reşiţa - ACS FC Bacău (Stadion ''Mircea Chivu'' - Reşiţa, 17:00).

Foto: Sport Pictures, CS Dinamo Fotbal

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!