- Marius Cheregi, în dialog cu Sport.ro. Foto: Ionuț Stoica
Cheregi nu regretă faptul că a ales un alt drum după retragere. Se uită în continuare la fotbal, însă nu mai are răbdarea de altădată. Întrebat dacă ar mai rezista 90 de minute în fața televizorului, râde.
Cheregi a ajuns la Dinamo după Mondialul din Italia, în 1990. Era perioada în care fotbalul românesc își pierdea rapid jucătorii importanți în fața ofertelor din străinătate. La Dinamo a făcut parte dintr-o echipă care a rămas în istorie. În sezonul 1991-1992, „câinii” au câștigat campionatul fără nicio înfrângere. Cheregi a fost titular în formația lui Florin Halagian și a bifat 28 de meciuri, cu patru goluri. Apoi a venit experiența din Belgia, unde a jucat alături de Selymes și Dorinel Munteanu, înainte să ajungă în Turcia.
Ce faceți astăzi? Cum sunteți?
Sunt să fiu. Nu mai sunt în fenomenul fotbal, stau deoparte. Au trecut ani de când am fost observator la Liga 1, la Liga 2. A fost bine că te mai revedeai cu foști adversari, colegi, dar...
Vă mai știa lumea, vă recunoaște?
Da... mie nu prea îmi pasă dacă mă recunoaște cineva sau nu.
Liga 2... păi făceați deplasarea prin toată țara?
Nu. Atunci, înainte de '89, era Divizia A cu 18 echipe și trei serii de 18 echipe la Liga a doua. Cam fiecare fabrică și întreprindere avea echipă de seniori și de juniori. Erau 1001 de fabrici și întreprinderi în țară, acum nu mai știu. Cam așa era. Au fost lucruri foarte bune și în comunism, dar și multe lucruri urâte. Te fereai de oricine, de vecin, de verișor; dacă spuneai un banc sau ceva, puteai să ai probleme. Dar oamenii erau mult mai empatici, își iubeau meseriile.
Revenind la fotbal. Cum era atunci la Dinamo?
Eu am venit la Dinamo după '90, după ce jucase echipa națională la Mondialul din '90. Atunci au plecat foarte mulți, au semnat încă din cantonamentul din Italia, cum au fost Răducioiu și Lupescu, și au fost vânduți. Selymes a plecat cu mine, în '93, de la Dinamo în Belgia. Cu el și cu Dorinel Munteanu. Am jucat în Belgia. Eu am stat 6 luni și după m-am transferat în Turcia. Acolo am fost cu regretatul Gigi Mulțescu, cu Stelea, cu Timofte.
Acum, pe 15 septembrie, se fac doi ani de când s-a stins Gigi Mulțescu...
Uite cum zboară timpul. Mersi că mi-ai amintit. Știam că a fost cândva toamna. Eu am lucrat de trei ori cu Gigi, deci îl cunoaștem foarte bine. A fost un antrenor foarte bun și chiar l-am mai prins și la UTA când juca și el. Era antrenor-jucător. Atunci se putea, au fost câțiva care au practicat treaba asta. Era un jucător foarte talentat, cerebral. Singurul lui minus, să zic așa, era că se tot subaprecia. Nu își vedea valoarea lui reală. Nu era, săracul, cum să îi spun... când trata cu cluburile, el nu putea să își vadă valoarea reală. A fost un foarte bun jucător și un foarte bun antrenor. Chiar dacă mie nu îmi convenea că ne ținea câte două ore, uneori câte două ore jumătate, dar asta a fost (n.r. - râde). Am avut și bucurii, și victorii, și înfrângeri, și tot. El mi-a fost antrenor-jucător la UTA, apoi la Dinamo și în Turcia.
„L-am lovit pe Figo atât de tare încât mă dureau crampoanele”
Ați prins la Dinamo și meciul cu Sporting...
Am jucat contra lui Sporting și la ei, și aici, când a dat două goluri Gerstenmaier. A fost o reușită din punct de vedere profesional, că atunci Sporting Lisabona mersese foarte bine cu o ediție înainte și am reușit să îi eliminăm.
Era și un Luis Figo tânăr!
Era. Țin minte că l-am lovit la București atât de tare încât mă dureau crampoanele pe mine. L-am lovit tare rău de tot, dar totuși până la o limită, ca să nu îl accidentez. A ieșit pe targă. L-am prins eu la mijlocul terenului și i-am băgat o alunecare.
Intenționat?
Da! Trebuia să îl scot cumva din joc. El era foarte tânăr și foarte iute, cu o super tehnică, un super jucător. Eu aveam în jur de 25-26 de ani, el avea vreo 18-19 ani, era foarte tânăr. El nu avea experiența din Liga 2, când jucai prin Valea Jiului și te loveau toți, te scuipau jucătorii și te amenințau că nu mai ieși viu de acolo. Cam așa era (n.r. - râde). Jucam atunci oriunde, nu aveam terenuri pregătite cu încălzire ca în ziua de azi. Era tare ca betonul și jucam cu crampoane ascuțite, cu fier. Îți tăia! Îți tăia apărătoarea și îți ajungea până la carne.
Mai urmăriți fotbalul de azi?
Mă uit, da. Dar nu la toate meciurile. La cele care mă interesează și nu am reușit să le văd, mă uit pe YouTube, văd fazele importante. Plus că mai citesc și presa.
Mai aveți răbdare să vă uitați 90 de minute la un meci?
Mai greu... dar chiar i-am dat tâmpitului ăstuia de ChatGPT: ce s-ar fi întâmplat dacă o echipă din anii '90-2000 ar fi jucat astăzi cu o echipă care joacă într-un alt sistem? Cine ar fi câștigător? Unii zic că cea de azi, dar eu înclin să cred că cei de atunci, din anii '90-2000. Dar la asta nu poți să ai un răspuns. Așa sunt eu, subiectiv, dar aș fi foarte curios.
Speră că Dinamo va câștiga titlul
Cine credeți că va câștiga Superliga?
Nu am fost niciodată bun la pronosticuri. Nu.
Dar pe cine ați dori? Și de ce Dinamo? (n.r. - râde)
Aș vrea să câștige Dinamo, da. Dar mai e mult de jucat. Au început foarte bine. Ce să zic? Poate mai ajută și jucătorii ăștia noi. Să îl vedem și pe vârful ăsta olandez care a venit acum. Sunt foarte curios, un olandez să vină aici în regiunea carpato-danubiană e o premieră. Nu știu dacă au mai fost olandezi la noi. Dacă nu ai timp, nu se fac relații de joc. Cum e și la echipa națională: de ce la echipa națională e foarte greu să fii selecționer? Pentru că vin jucătorii din alte țări și nu se cunosc.
Înainte de '89, echipa națională era axată în primul rând pe scheletul Craiovei, au avut perioada aia senzațională, Universitatea Craiova —, s-a jucat pe scheletul lor. După aceea Dinamo, după Steaua. Echipa națională era făcută pe un schelet al echipelor care erau în mare formă și au făcut mare performanță pentru o țară de atunci, comunistă.
Ce jucător din prezent vă aduce aminte puțin de dumneavoastră? De la Dinamo, spre exemplu.
Ce să zic? Eu am jucat la Dinamo prima dată mijlocaș dreapta. După aceea Halagian m-a băgat mijlocaș central. Halagian nu avea de unde să știe că eu, la copii și juniori, jucasem mult mijlocaș central. Și a fost o perioadă chiar înainte de un meci cu Steaua din Ghencea, nu știu cine s-a accidentat și m-a băgat libero. Îți dai seama că, dacă greșeam o dată și se schimba tabela, toate îmi veneau în cârcă mie. Iar eu nu jucasem în viața mea libero. Am acceptat, nu am jucat rău. Noi am terminat la egalitate. Nu mai știu ce jucător a dat gol la noi, dar știu că a dat Toni Doboș, fostul meu coleg de cameră; el ne-a dat gol cu capul.
Sulejman Demollari, ce jucător! Ce mai știți de el?
Știu că am fost acum câteva luni chemat de el, dar nu am putut să vin. Nu m-a anunțat din timp, nu am putut să îmi iau liber. Dar am vorbit pe videocall. Știu că, după ce a ajuns în Albania, l-am mai sunat eu așa din când în când și am vorbit pe videocall. Au fost câțiva colegi, au stat împreună la un restaurant, s-a făcut o reuniune.
Cu cine mai țineți legătura din fotbal?
E greu. Fiecare este în alt oraș, în altă țară. Cum e Gerstenmaier și Kadar în Elveția, deci nu am mai vorbit cu ei decât ce am mai auzit de pe la ziariști. Cum a fost la EURO 2024, atunci mi-a mai zis un ziarist că i-a luat un interviu lui Gerstenmaier. Kadar a mai fost de câteva ori prin țară. În rest... cu Prunea m-am mai văzut și ieri. Cu Mihali mai vorbesc la telefon, că el e la București.
Spuneți-mi o poveste amuzantă din perioada Dinamo.
Poveste amuzantă... era o melodie cu niște versuri și „Armeanul”, săracul, Halagian, era în față, în primul rând de scaune. Tot ziceam noi în engleză ceva, iar el s-a enervat, crezând că am făcut mișto de el, că l-am atacat verbal. Nu mai țin minte ce melodie și ce versuri erau, dar după i-am explicat și s-a liniștit. Credea că avem noi ceva împotriva lui (n.r. - râde). Doamne ferește! Nu aveam de ce să îl înjurăm. Dacă aveam ceva, îi spuneam în față omului.
Halagian le-a dat prime de 4000 de dolari
Am avut și eu mici clinciuri cu el, că nu a vrut să mă introducă la Lisabona și până la urmă m-a băgat în primii 11, că el nu a vrut inițial. Am pierdut acolo cu 1-0, a greșit săracul Stelică (n.r. - Bogdan Stelea) o centrare, nu știu cum a băgat mâna în ea și a intrat în poartă. Dar după am câștigat aici și am trecut de prima partidă din tur. Și a fost frumos. Ne-au și dat banii de calificare, în vestiar, după meci.
Cât?
Pe vremea aia ne-au dat 4.000 de dolari fiecăruia.
Cât era un salariu atunci?
Un salariu mediu era 100 de dolari.
Mamă! Mai știți ce ați făcut atunci cu banii? Care a fost primul lucru cumpărat?
Vezi că la noi în România, din păcate, educația asta financiară suferă mult. Tocmai de asta eu, din 1990, am început să citesc reviste de economie, fiindcă este foarte important. Și în țară ar trebui să îi învețe pe toți, chiar de mici. Pe vremuri, în comunism, puneam niște bănuți într-o cutie sau cumpăram niște timbre valorice și le păstram. Așa te învățau să economisești. Acum este foarte greu și mă gândeam la generația tânără... și vad.
Lucrează în domeniul asigurărilor din 2017
Acum o întrebare puțin mai serioasă. Cum s-a ajuns la asigurări?
Eee, a fost o întâmplare. Am fost prima dată colaborator, încet-încet, iar acum 10 ani, în 2017, m-am angajat aici. M-a învățat o fată deșteaptă, Marina, ce am de făcut, iar după o lună îi învățam eu pe alții.
Vă recunoaște lumea de obicei?
Da... în general cei mai bătrâni. Tu ai fost primul tânăr care m-a recunoscut. N-ai ce să faci, asta e vârsta. Eu am avut mare noroc în fotbal că, din generația dinaintea mea, am avut de la cine să învăț să joc. La fiecare echipă erau jucători buni, și pe bancă erau jucători foarte buni. Dar atunci erau doar 2 schimbări. După aceea au trecut la trei, iar acum sunt cinci. Mie mi se pare foarte corectă treaba asta cu cinci schimbări, fiindcă și ceilalți se antrenau și nu puteau să joace. Adică era o chestie atâta de nedreaptă.
Dacă excludem Superliga și ne uităm la campionatele mari, niciodată în Premier League, spre exemplu, n-ai să vezi cinci schimbări în minutul 45.
Da, dar vezi că în campionatele de top totul pleacă de la putere. Anglia e cel mai bogat campionat de departe, iar după aceea mai sunt echipele alea de mare tradiție din Spania, Franța, Germania. Știi, sunt prea mulți străini și acolo (n.r. - în Germania). Înainte, când mă uitam la o echipă germană, îi știam, nene! Erau înalți, blonzi, creți, cu ochii albaștri. N-am nicio treabă cu ei, dar atunci știam o echipă întreagă. Acum mi-e foarte greu, iar unii au anumite nume de familie greu de pronunțat. Vine unul de prin Nigeria... e globalismul ăsta.
„Mi-au oferit 100.000 de dolari să fac un penalty”
Păi și Franța?
Vezi că în Franța nu erau atât de mulți. Noi am jucat împotriva lui Olympique Marseille, aveau o echipă senzațională în '92. Am jucat 0-0 la București, a ratat Selymes dintr-o poziție foarte bună, a șutat în plasa laterală. Și ne-au furat acolo, la ei acasă. Trebuia să ne dea un penalty, nu l-au dat și am pierdut cu 2-0. Au venit la mine atunci și mi-au oferit 50.000 de dolari să fac un penalty, iar eu le-am spus nu. După 2 minute a majorat ăla suma la 100.000 de dolari, o sumă imensă...
Wow! Cine? Cine a venit?
Un român care era stabilit în Franța. I-am spus lui Vasile Ianul, care era președinte atunci la Dinamo, l-am anunțat: „Uite, eu așa fac.” Eu nu puteam pentru nicio sumă, fiindcă în primul rând însemna să îmi trădez colegii, iar asta se află. Lucrurile astea se aflau întotdeauna, nu există să nu se afle, este o chestiune de timp. Și după rămâneam cu acea etichetă. Așa, Ianul ne-a dat atunci, ne-a promis primă de 30.000 de dolari și o mașină Nissan Patrol, care era tot așa, în jur de 30.000 de dolari. Deci, în total 60.000 de dolari. Era atunci Bernard Tapie, era mare președinte acolo la Olympique, e și un film pe Netflix foarte bun, respectă exact ceea ce a făcut el. El a fost un antreprenor care cumpăra firme în insolvență, le restructura și le vindea pe bani mulți. A făcut afaceri okay, dar cu fotbalul umbla cu „fofârlica”, cu arbitrii, cu orice. Îl interesa doar să câștige și na.
Apropo de penalty. S-a mai întâmplat să încerce cineva să vă cumpere?
Au mai fost aranjamente între cluburi. Spre exemplu, jucam în provincie și se rugau ăia de noi: „Hai, bă, nu ne bateți, facem un egal și gata.” Asta se întâmpla când am ieșit campioni, dar noi nu aveam nicio frică, adică... ce echipă aveam! N-am făcut decât vreo 4 sau 5 egaluri. Se făceau aranjamente în comunism, unii să nu cadă, spre exemplu.
La una am fost și eu implicat și m-a deranjat. Eram vreo 3 tineri atunci, Aurul Brad trebuia să retrogradeze. Pe mine nu m-a deranjat, dar am jucat atât de bine... Am făcut o fază în care i-am dat-o unui coleg atât de bine, la 6 metri în fața porții, era pe centru, deci nu aveai cum să ratezi! A dat gol, s-a terminat egal și le-am stricat treaba. S-au luat ăia de noi, au și bătut câțiva colegi. Eram juniori atunci, dar jucam în echipa mare. S-au supărat, dar și noi ne-am supărat.
Mister, mi-a făcut plăcere!
Nu sunt mister. Eu sunt Marius. Zi frumoasă îți doresc!
Zi frumoasă!
.webp)
