Andrei Nicolescu a recunoscut că vârful de la Dynamo Kiev este o țintă, însă mutarea este una greu de realizat din cauza unor piedici regulamentare și financiare.
Deși Zeljko Kopic a cerut întăriri pentru a rămâne în lupta la vârf, aducerea atacantului moldovean cu cetățenie română pare o misiune aproape imposibilă în această iarnă. Oficialul din „Ștefan cel Mare” a explicat că, pe lângă pretențiile financiare ale ucrainenilor, există o barieră legată de regulamentele FIFA privind numărul de echipe pentru care un fotbalist poate evolua într-un singur sezon.
„(N.r. Îl vreți pe Blănuță?) Dacă ar fi așa, da. S-ar putea, da. Dar e foarte complicat, deja a jucat la două echipe în acest sezon. Nu se poate, teoretic, să joace la o a treia echipă. Practic, vedem. Nu se pune problema cu a fi lăsat liber”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit Digisport.
Kopic cere întăriri în atac
Dinamo are nevoie disperată de un vârf veritabil pentru a doua parte a sezonului. În prezent, „câinii” suferă în avanposturi, acolo unde Stipe Perica și Alexandru Pop au avut un randament sub așteptări, ambii reușind doar câte două goluri în actuala ediție de campionat. Perica a reușit abia recent să „spargă gheața” în victoria cu Metaloglobus, după o lungă perioadă de secetă.
În acest context, Blănuță ar fi fost soluția ideală, mai ales că viitorul său la Kiev este incert, fiind criticat de fani. Totuși, Dynamo Kiev a plătit aproximativ 1,8 milioane de euro pentru transferul său de la FCU Craiova și dorește să recupereze o parte importantă din investiție, ceea ce face ca un transfer definitiv sau un împrumut avantajos pentru bucureșteni să fie greu de realizat.
Zeljko Kopic a anunțat deja că vor urma ședințe decisive în următoarele zile pentru a stabili strategia de mercato, tehnicianul croat dorind să își consolideze lotul pentru a nu pierde ritmul în lupta pentru campionat.