Amintiri din derby-urile Dinamo - Rapid: ”Și înjurăturile ne încărcau”

Florentin Petre Dinamo Superliga
Iosif Pintilie
Data publicarii: Sambata 23 Octombrie 2021, 15:07
Data actualizarii: Sambata 23 Octombrie 2021, 16:09

Dinamo și Rapid se întâlnesc în derby-ul etapei.

A 123-a întâlnire dintre Dinamo și Rapid are loc astăzi, de la ora 20:30, într-un meci transmis LIVE TEXT de sport.ro.

Rapidiștii forțează al doilea succes consecutiv, după victoria cu CFR Cluj, de etapa trecută, în timp ce Dinamo speră să obțină un succes care să aducă puțină liniște la echipă.

  • Florentin Petre

Florentin Petre, fostul fotbalist de la Dinamo, a vorbit despre importanța acestor meciuri în interiorul echipelor.

"E un meci la care mă gândesc cu un zâmbet larg, pentru că știu foarte bine ce înseamnă un meci Dinamo – Rapid. Am trăit atâtea jocuri dintr-astea… fanii sunt senzaționali atât la Rapid, cât și la Dinamo.

Au o istorie aparte total diferită de Dinamo – Steaua. Parcă exista o plăcere nebună de a aștepta derby-ul acesta. La Dinamo – Steaua, era o energie puternică și, din punct de vedere profesional, te simțeai sută la sută pregătit.

Tatăl meu a fost rapidist, iar, în fiecare sâmbătă, când eram copil, mă ducea pe Giulești și aveam posibilitatea să văd tribunele pline, când ei încă jucau în liga a 2-a.

Era ceva ieșit din comun când se juca Dinamo – Rapid. Când am început să joc, de multe ori am avut momente când, în timpul jocului, stăteam și mă uitam în tribună și vedeam ce spectacol frumos pot să facă cele două galerii. Și culorile se îmbină altfel, vișiniul ăla cu alb și, în partea cealaltă, roșu cu alb. 

Până și înjurăturile, pe care și le adresau între ele galeriile, ne încărcau, pentru că exista tensiunea și plăcerea aceea nebună de a-i vedea pe suporteri cum își susțin jucătorii. Din punctul meu de vedere, Rapid are cel mai bun cuplu de fundași centrali din țară, mă refer la Grigore și Săpunaru.

Când ai doi jucători ca aceștia în vestiar, e normal să ai și rezultate, pentru că sunt jucători cu un puternic impact atât emoțional, cât și disciplinar, din toate punctele de vedere.

Mă aștept la un joc frumos, să fie un spectacol frumos atât pe teren, cât și în tribună. Dar parcă, mai mult ca niciodată, îmi doresc să câștige Dinamo, pentru că au nevoie de puncte, de moral. Au nevoie de un restart care să îi pună pe linia de plutire și să spere că, pe viitor, lucrurile se vor așeza", a spus Florentin Petre, conform Fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!