Alexandru Cicâldău (28 de ani) și-a exprimat bucuria după ce Universitatea Craiova a cucerit titlul după o pauză de 35 de ani. Victoria cu 5-0, pe teren propriu, contra lui „U” Cluj a consemnat eventul oltenilor, performanță pe care au realizat-o ultima oară, de asemenea, în 1991. 

Alexandru Cicâldău, în extaz după titlul Craiovei

Mijlocașul ofensiv al oltenilor a catalogat triumful „leilor” drept un vis devenit realitate pentru întregul oraș. Cicâldău a susținut, de asemenea, că Universitatea Craiova a fost echipa care a practicat cel mai bun fotbal din Superligă. 

„Un vis realizat pentru tot orașul. Uitați ce fani minunați, meritau de mult acest lucru. Acest club merita de mult acest lucru și ne bucurăm că am reușit să câștigăm campionatul într-un an foarte greu. Acești suporteri așteptau asta foarte mult, de la noi din echipă doar Silviu Lung jr. era născut când s-a luat ultima oară campionatul.

Suntem extrem de fericiți și așteptăm să ne bucurăm. Suporterii au fost senzaționali. Am intrat cu gândul că avem un meci pe care trebuie să-l câștigăm și să scriem istorie. Zic că anul ăsta merităm. Am jucat cel mai bine”, a declarat Alexandru Cicâldău, la finalul meciului Universitatea Craiova - „U” Cluj 3-0. 

  • 50 de meciuri, 8 goluri și 7 pase decisive a adunat Alexandru Cicâldău la Universitatea Craiova în toate competițiile din sezonul curent.
  • 32 de jocuri, 3 goluri și 5 pase de gol a strâns Cicâldău în Superliga 2025-2026.

Caseta meciului

  • Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu (Mogoş 78') – Carlos Mora (Samuel Teles 46'), Cicâldău, Mekvabishvili (T. Băluţă 65'), Bancu – D. Matei (Băsceanu 70'), Al Hamlawi (Nsimba 65'), Baiaram. Antrenor: Filipe Coelho
  • „U” Cluj: Lefter – Mikanovic, I. Cristea, Coubiş, Chipciu – Codrea (Drammeh 46'), Bic (G. Simion 62') – Stanojev (Miguel Silva 62'), Nistor (Macalou 46'), O. Mendy – Lukic (A. Trică 76'). Antrenor: Cristiano Bergodi
  • Cartonaşe galbene: Carlos Mora 45+1' / D. Nistor 10', O. Mendy 27', Coubiş 38', Chipciu 45+1'
  • Cartonaş roşu: Oucasse Mendy (U Cluj) min. 42
  • Arbitri: Marcel Bârsan - Valentin Avram, Imre Bucsi
  • Arbitri VAR: Cătălin Popa - Vasile Marinescu