UTA a pierdut în fața lui CFR Cluj, scor 0-1, într-un meci din runda 25 din Superliga. Unica reușită a partidei a fost semnată de Meriton Korenica (68').
Adrian Mihalcea, despre acuzațiile primite: „Mi-e imposibil, mi-aș pune viața!”
După insuccesul cu CFR Cluj, cei de la UTA ar fi fost acuzați că ar fi pierdut intenționat meciul jucat la Arad.
Antrenorul echipei arădene a fost întrebat despre această acuzație și a oferit un răspuns tranșant.
Adrian Mihalcea a asigurat că UTA a tratat cu maximă seriozitate meciul cu CFR Cluj.
„Ca să mă justific față de ceva ce n-am făcut, mi-e imposibil. Dar așa, ca să fie, mi-aș pune viața (n.r. că nu ar face vreun blat) și aș pune poate și viața familiei și viața prietenilor... Și să, nu știu, să rămânem așa lipiți pământului dacă lucrurile s-au făcut.
Dar acum sunt păreri și păreri, sunt supărări. Am văzut, nu numai la noi, am văzut încă trei meciuri din această etapă suspecte, dar nu suspecte, bănuite de oameni. Înțeleg altfel fenomenul ăsta și nu se mai poate. Suntem în 2026, credeți-mă că e aproape imposibil și s-ar auzi în secunda doi.
Uitați lucrurile astea! Fiecare să-și zică părerea în continuare, știți foarte bine, aici suntem cei mai buni și apoi cei mai slabi, dar blat niciodată. Cu mâna pe inimă și în fața lui Dumnezeu”, a declarat Mihalcea, potrivit sportarad.ro.
UTA va juca joi în Cupa României cu Gloria Bistrița, de la 20:30, iar arădenii se află pe poziția a noua în Superliga, la patru puncte de ultimul loc ce duce în play-off.