Adi Popa dezvăluie numele antrenorului de la FCSB dirijat cu "telecomanda": "De la program, până la lot și schimbări"

Adi Popa Bogdan Vintila Claudiu Keseru FCSB Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Iunie 2022, 08:34
Data actualizarii: Sambata 25 Iunie 2022, 09:08

Adi Popa (33 de ani), actualul jucător al CSA Steaua, a vorbit despre cele mai ciudate momente trăite în perioadele petrecute la FCSB.

Popa a fost legitimat la FCSB în două perioade diferite: 2012-2017 și 2019-2020, iar în urmă cu două sezoane spune că a trăit momente stranii. Actuala extremă de la CSA Steaua a explicat că Bogdan Vintilă, antrenorul de la acel moment al bucureștenilor, era "dirijiat prin telecomandă" de patronul Gigi Becali.

Adi Popa dezvăluie numele antrenorului de la FCSB dirijiat cu "telecomanda"

Adi Popa a vorbit despre situația lui Claudiu Keșeru, care s-a despărțit în această vară de FCSB și a semnat cu UTA Arad. Fotbalistul cu 24 de meciuri la echipa națională spune despre fostul său coleg că a fost foarte afectat de imixtiunile patronului.

"(n.r - despre Claudiu Keșeru) Psihic a fost foarte greu pentru el, a jucat atâția ani la Ludogorets, titular de drept, al doilea căpitan, Europa an de an. Să vină și să pățească ce a pățit... nu se aștepta, mai ales că și-a făcut treaba. El a dat goluri până când a fost îndepărtat Edi și s-a revenit la telecomandă.

Sincer, probabil era și pe vremea mea telecomandă, dar nu simțeam nicio secundă cât au fost Reghecampf, Gâlcă și Mirel. Mai mult ca sigur a fost, dar nu s-a demonstrat, dar nu era nivelul să se facă lotul de cantonament sau programul de antrenament. De când am plecat eu nu știu ce s-a întâmplat cu Toni și Andone și cine a mai fost.

Când am fost eu ultima oară, cu Vintilă, se făcea de la programul de cantonament, până la lot și schimbări. Mâncarea nu, au un bucătar senzațional. Se întâmpla la unele meciuri, aproape toate.

Au fost foarte stranii anumite momente când luau jucător de pe bancă și îl băgau. Nu se știa că nu era încălzit, dar trebuia să intre. Sau intram pe un post de care nu auzisem în viața mea, cum ar fi fundaș stânga. Le-am zis că nu joc acolo, dar mi-au zis că trebuie", a spus Adi Popa, la Digisport.

Adi Popa este triplu campion al României cu FCSB (2013, 2014 și 2015). La formația patronată de Gigi Becali și-a petrecut cea mai mare parte din carieră, acumulând 230 de meciuri, 28 de goluri și 48 de pase decisive.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!