După o primă repriză la finele căreia s-a văzut condusă cu 2-1, FCSB a efectuat trei schimbări înainte de startul părții secunde. Prima schimbare a avut loc în minutul 29, când Vlad Chiricheș a fost scos, după ce a greșit la golul marcat de Damjan Djokovic.

FCSB, trei schimbări la pauza meciului cu CFR Cluj

Alexandru Pantea, Mamadou Thiam și Mihai Popescu au fost cei înlocuiți, iar pe teren au intrat Risto Radunovic, Daniel Bîrligea și Valentin Crețu.

FCSB are mare nevoie de puncte, în contextul în care a pierdut patru meciuri în primele șapte etape. Campioana are doar cinci puncte și ajunge pe locul 14 dacă pierde în Gruia.

Partida marchează primul meci al lui Andrea Mandorlini pe banca ardelenilor în fața propriilor suporteri, în Superliga, însă tehnicianul italian are o misiune infernală: trebuie să redreseze o echipă care scârțâie pe teren propriu în fața unui adversar aproape invincibil în deplasare.

CFR Cluj - FCSB | ECHIPELE DE START

  • CFR: Hindrich - Sinyan, Kresic, Ilie, Camora - Emerllahu, Djokovic, Fică - Șfaiț, L.Munteanu, Korenica
  • Rezerve: Gal, Micai - Abeid, Gyorgy, Dumbrăvanu, Cordea, Biliboc, Păun, Deac, Postolachi, Nkololo, Badamosi
  • FCSB: Târnovanu - Graovac, Ngezana, M.Popescu, Pantea - Chiricheș, Șut - Toma, Tănase, Cisotti - Thiam
  • Rezerve: Zima - Crețu, Radunovic, Alibec, Bîrligea, Miculescu, Lixandru, Edjouma, Politic, Olaru, O.Popescu, Stoian