Antrenorul croat, care a pregătit-o pe Dinamo în ultimele două sezoane și jumătate, a preferat să nu-și continue ”mandatul” după o discuție avută cu conducerea clubului, spre surprinderea fanilor. 

Șefii ”câinilor” n-au stat mult pe gânduri și l-au adus pe Nuno Campos, de la Zalaegereszeg, pentru care s-a plătit și o sumă importantă, aproximativ 200.000 de euro.

Florin Prunea: ”Dinamo a vrut să-l dea afară pe Kopic”

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a dezvăluit că portughezul a fost în atenția conducerii clubului de câteva luni bune, motiv pentru care Florin Prunea crede că Zeljko Kopic era ”pe făraș” de ceva vreme.

”Nu a avut nicio ofertă Kopic. Nu de aceea a plecat de la Dinamo. Ei au vrut să-l dea afară demult! De ce? Nu știu. Dar când vine președintele și spune că de nouă luni studiază pista asta, ce înțelegi? Că au vrut să-l dea afară.

Așa știu eu, că au vrut să-l dea afară”, a spus Prunea, la Digi Sport.

Experiență vastă a lui Nuno Campos

De-a lungul carierei sale, noul principal al alb-roșiilor și-a construit un CV solid lucrând ca antrenor secund. Timp de peste un deceniu, Campos a fost mâna dreaptă a lui Paulo Fonseca, ajutându-l pe acesta la cluburi importante din Europa. În această perioadă, lusitanul a adunat în palmares, din postura de secund, șapte trofee în Ucraina alături de Șahtior, o Cupă a Portugaliei cu Braga și o Supercupă cu FC Porto.

El a făcut pasul spre rolul de antrenor principal abia în anul 2021, bifând două experiențe scurte pe prima scenă din Portugalia, la Santa Clara și Tondela. După alte perioade în care a fost secund la mexicanii de la Toluca și la echipa U20 a brazilienilor de la Flamengo, Nuno Campos a preluat formația maghiară Zalaegerszeg în vara anului trecut.

Sezonul petrecut în țara vecină a fost unul cu rezultate notabile pentru tehnicianul lusitan. Acesta a reușit să claseze Zalaegerszeg pe poziția a cincea în prima ligă din Ungaria, reprezentând cea mai bună performanță a echipei de la revenirea în prima divizie din 2019.