GALERIE FOTO În ce stare este dubla medaliată olimpică după căzătura de la JO 2026

În ce stare este dubla medaliată olimpică după căzătura de la JO 2026 Jocurile Olimpice

Snowboardera canadiană Cassie Sharpe, dublă medaliată olimpică, era în "stare stabilă" joi seară, după ce a suferit o căzătură gravă în timpul celei de-a doua curse din calificările probei de halfpipe de la Livigno, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina, a anunţat Federaţia canadiană de schi, citată de AFP.

În ce stare este dubla medaliată olimpică după căzătura de la JO 2026

"Este în stare stabilă şi este în prezent evaluată de personalul medical", a scris federaţia canadiană într-un comunicat publicat pe reţelele de socializare în cursul serii de joi, la câteva ore după încheierea calificărilor.

Sportiva, în vârstă de 33 de ani, medaliată cu aur la Jocurile de la PyeongChang şi cu argint la Beijing, a rămas nemişcată la capătul pârtiei timp de aproximativ zece minute după ce s-a lovit violent cu capul de pământ. Evacuată pe o targă, ea a reuşit să salute publicul în timp ce părăsea proba de halfpipe.

Sharpe şi-a pierdut echilibrul pe final, imediat după ce a reuşit o săritură. Antrenorul ei, aflat în vârful pârtiei, şi familia adunată la poalele acesteia, au aşteptat aproximativ zece minute, vizibil îngrijoraţi.

  • Imago1072864229

Publicul, format din numeroşi canadieni veniţi să o susţină, a aplaudat-o pe campioană când aceasta a dat semne de viaţă, cu gâtul într-o orteză, la ieşirea de pe pârtie.

Sharpe a obţinut al treilea cel mai bun scor (88,25 puncte) al serii în timpul primei sale curse, asigurându-şi locul în finala programată pentru sâmbătă seara, dar participarea sa este incertă.

Britanica Zoe Atkin (91,5 puncte) a dominat calificările, devansând-o pe chinezoaica Fanghui Li (90 puncte). Superstarul schiului acrobatic, chinezoaica Eileen Gu, s-a calificat şi ea în finală, cu al cincilea cel mai bun scor (86,5 puncte).

Agerpres

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!