Vladimir Putin a adus recent în discuție disponibilitatea Rusiei de a găzdui competiția supremă în viitorul apropiat. Discursul a fost preluat și de Dmitri Svișciov, președintele comisiei Dumei de Stat pentru educație fizică și sport. Oficialul a prezentat strategia pe care o vizează autoritățile de la Moscova.

„Am văzut în timpul Olimpiadei de la Soci și al Campionatului Mondial de fotbal cum s-au transformat orașele și regiunile. Rusia este o țară uriașă, cu o istorie și posibilități extrem de multe. Rusia va găzdui cu siguranță Jocuri Olimpice, atât de iarnă, cât și de vară. Acum se vor liniști toate crizele internaționale și trebuie să depunem cereri pentru organizarea celor mai mari competiții internaționale”, a spus Dmitri Svișciov.

Bilanțul rușilor la Jocurile din 2026

Până în prezent, cea mai recentă ediție a Jocurilor Olimpice desfășurată pe teritoriul Rusiei rămâne cea de la Soci, din 2014.

La Jocurile Olimpice de iarnă din acest an, găzduite de orașele italiene Milano și Cortina d'Ampezzo, o delegație formată din 13 sportivi ruși a luat startul sub statut neutru. Un singur reprezentant a reușit să obțină o medalie: Nikita Filippov a câștigat argintul în proba masculină de sprint la schi-alpinism.

O abordare diferită a existat la Jocurile Paralimpice din 2026, unde atleții ruși au primit permisiunea de a concura cu steagul și imnul național. Delegația a reușit o performanță remarcabilă, clasându-se pe locul al treilea în ierarhia generală, cu un total de 8 medalii de aur câștigate.