Nicolae Stanciu (32 de ani) traversează cel mai dificil moment fotbalistic pe care l-a avut, în ultimii mulți ani.

De când a ajuns la Genoa lui Dan Șucu, după o ședere de aproape doi ani la Damac (Arabia Saudită), mijlocașul o duce rău! Pentru că accidentările se țin scai de el și, pe fondul acestei situații, minutele sale s-au tot împuținat. Și la Genoa, dar și la echipa națională.

În ceea ce privește prima noastră reprezentativă, Stanciu a fost sărit din schemă, de selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani), atât pentru meciurile din octombrie, cât și pentru cele care urmează, cu Bosnia (15 noiembrie) și cu San Marino (18 noiembrie).

Iar la nivel de club, Stanciu a devenit „omul invizibil“, la Genoa. Reconfirmarea acestei situații am primit-o, astăzi.

Genoa a început să meargă bine fără Stanciu

În partida Genoa – Fiorentina (2-2), fostul căpitan al tricolorilor a fost rezervă neutilizată. Pentru al doilea meci la rând. Și, având în vedere că fără Stanciu echipa a început să meargă bine – a câștigat cu Sassuolo, runda trecută – e clar că, de acum încolo, mijlocașul român va avea o misiune foarte grea, de a primi minute.

Din cauza accidentărilor și opțiunilor tehnico-tactice ale antrenorilor, ultima apariție a lui Stanciu, la Genoa, datează din... 29 septembrie! Atunci, a bifat 23 de minute în meciul Genoa – Lazio (0-3).

În acest moment, formația patronată de Dan Șucu ocupă locul 18 din 20 în Serie A, având 7 puncte. În Italia, locurile 18, 19 și 20 duc în Serie B. Genoa e la doar 1 punct de poziția a 17-a, ocupată de Parma, prima care asigură rămânerea în prima ligă.