Munca în televiziune, mai ales când transmisia e în directă, presupune un stres destul de mare. Pentru că, dacă ceva nu iese cum trebuie, gafa se va vedea imediat de mii sau de milioane de telespectatori, în funcție de dimensiunea evenimentului.

Fix asta s-a întâmplat acum, în Italia, în weekend. Pentru că doi oameni de la postul Sky au ajuns în centrul atenției din motive nedorite. Ce s-a întâmplat, concret? În timpul partidei Verona – Inter (1-2), în care scorul final a fost stabilit după un autogol al gazdelor din minutul 90+3, prezentatorul emisiunii a anunțat, în direct, marcarea golului trei.

Imediat după acest moment, pe transmisiunea directă s-a văzut cum doi angajați ai postului Sky, aflați în regie, în spatele prezentatorului, au început să se bucure și să se îmbrățișeze, încântați că Interul lui Chivu a pus punctele la adăpost.

Imaginile au fost oferite de La Repubblica aici, iar italienii au notat că, imediat după acest moment stânjenitor pentru Sky, cei doi fani ai lui Inter, aflați în spatele prezentatorului TV, au fost trimiși acasă de directorul postului. Acesta le-a trimis un mail dur angajaților, avertizând că e ultima dată când postul Sky va fi pus într-o asemenea situație jenantă.