Numele său a fost asociat, în ultima perioadă, cu un transfer în Italia, acolo unde a început fotbalul la nivel profesionist. După ce a fost dorit de Juventus, fosta sa echipă, se pare că Drăgușin s-a înțeles cu cei de la Fiorentina.

Tottenham a păstrat un procent dintr-un viitor transfer al lui Radu Drăgușin

Gruparea viola, la care au evoluat, de-a lungul timpului, Adrian Mutu, Bogdan Lobonț și Ciprian Tătărușanu, s-a înțeles cu Tottenham în privința unui transfer sub formă de împrumut, cu obligație de cumpărare la finalul sezonului 2026-2027. Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, italienii ar urma să achite puțin peste 19 milioane de euro pentru Drăgușin.

Fundașul român nu a mai intrat în planurile lui Roberto de Zerbi, care pune la cale o reconstrucție majoră la Tottenham după salvarea de la retrogradare, dar clubul londonez a luat o decizie surprinzătoare în ceea ce-l privește pe Drăgușin. Potrivit The Athletic, Spurs va păstra un procent de 10 la sută dintr-un viitor transfer al românului.

La fel ca Tottenham, și Fiorentina a avut emoții în sezonul precedent pentru salvarea de la retrogradare, chiar dacă este una dintre echipele cu pretenții la cupele europene în Serie A. În cele din urmă, gruparea viola a încheiat sezonul pe locul 15, cu 42 de puncte, și vrea să-și întărească lotul pentru a se bate din nou pentru un loc în prima parte a clasamentului.

Fiorentina, a cincea echipă din Italia pentru Radu Drăgușin

Radu Drăgușin cunoaște foarte bine fotbalul italian. A fost crescut de Juventus, iar în cariera sa a mai evoluat pentru Sampdoria, Salernitana și Genoa, reușind să strângă 40 de meciuri în Serie A, dar și 38 în Serie B.

În sezonul trecut, Drăgușin a evoluat în doar 11 meciuri pentru Tottenham, după ce o accidentare gravă l-a ținut departe de teren o perioadă îndelungată. Fundașul de 24 de ani este cotat la 16 milioane de euro și are 30 de selecții în naționala României, pentru care a înscris un gol.