Prezent la un eveniment caritabil desfășurat la Palazzo Vecchio, celebrul artist italian, cunoscut ca fiind un susținător înfocat al grupării milaneze, s-a arătat mulțumit de munca tehnicianului român și a cerut răbdare pentru acesta.

„Lui Chivu trebuie să i se dea timp. Dar a făcut treabă bună, este pe primul loc în clasament, nu îi putem cere miracole. În Champions League ori ajungi până la capăt, ori ieși. Când ești eliminat, modul în care se întâmplă are mai puțină importanță. Pentru Inter, poate că acest lucru a servit pentru a se concentra mai mult pe campionat. Să te gândești că vei câștiga trofeul era dificil. Toți marii jucători lipsesc atunci când nu sunt pe teren, de aceea sunt campioni. Nu suntem toți egali în viață și nici pe gazon”, a punctat artistul.

Superstiții în lupta cu rivala AC Milan

În acest moment, echipa antrenată de Cristi Chivu are un avans de opt puncte față de AC Milan în fruntea ierarhiei din Serie A, cu nouă etape înainte de finalul stagiunii. Deși situația în clasament este favorabilă, tenorul rămâne precaut în privința deznodământului sezonului.

„Titlul în buzunar? Trebuie să fiu sincer, sunt puțin superstițios. Nu poți spune că ai prins pisica dacă nu o ai în sac, repet adesea. Deocamdată avem opt puncte avantaj, să ne declarăm mulțumiți. Niciodată nu trebuie să te încrezi total, însă e mult mai bine să fii cu opt puncte deasupra decât cu opt dedesubt. Duminică seară voi fi puțin împărțit, deoarece Fiorentina este a doua mea echipă, fiind formația cu care ținea tatăl meu. În plus, suntem toscani. Îmi pare rău că Fiorentina nu a mers bine în acest an”, a mai zis Andrea Bocelli.

Inter Milano va juca următorul meci din campionat duminică, 22 martie 2026, în deplasare, împotriva Fiorentinei.