Cesc Fabregas abia așteaptă să vadă Interul lui Chivu la treabă: ”Incredibil! Nu din alte motive fac asta”

AS Roma e prima în clasament cu 12 puncte, la egalitate cu Inter. Cele două sunt urmate de Como, care completează podiumul înainte de etapa #5 cu 10 puncte. 

Iar Cesc Fabregas, antrenorul lui Como, abia așteaptă să urmărească duelul de la Roma. Spaniolul a susținut că cele două echipe sunt cele mai puternice în momentul de față din Italia și este convins că partida va oferi un spectacol pe măsură.

”Nu mă uit la meci pentru că mă gândesc că sunt adversarele noastre. Pentru mine este un meci extraordinar. Sunt, după părerea mea, cele mai puternice două echipe din Italia. Roma este foarte puternică atât defensiv, cât și ofensiv, mai ales dacă ne uităm la cifre.

Iar Inter este Inter. Mă uit la meci pentru că îmi place fotbalul și cred că va fi incredibil. Nu din alte motive”, a spus Fabregas, citat de TMW.

Cristi Chivu a făcut ceva neașteptat înaintea meciului AS Roma - Inter

Meciul dintre cele două formații din Italia este considerat un duel între două echipe care se vor bate la titlu în acest sezon. 

Dacă Gian Piero Gasperini a susținut conferința de presă de dinainte partidei cu Inter, cu o zi înaintea meciului, în timp ce Cristi Chivu nu a vorbit deloc.

Antrenorul român nu a avut programată o conferință de presă înaintea partidei cu AS Roma, astfel că va vorbi cu jurnaliștii doar după partida care se va juca pe ”Stadio Olimpico”, conform TMW.com.