Antrenorul lui Como consideră că formația de pe Giuseppe Meazza este cea mai puternică echipă din Italia și recunoaște că între cele două cluburi există încă o diferență importantă.

Fabregas: „Ne confruntăm cu cea mai puternică echipă din Italia”

Tehnicianul spaniol nu consideră că victoria categorică obținută de Como în fața lui Lens, scor 9-1, schimbă datele confruntării de la Milano. Fabregas a amintit performanțele recente ale lui Inter și a scos în evidență experiența superioară a adversarei.

„Victoria de la Lens nu înseamnă nimic. A fost ceva extraordinar, dar a reprezentat o excepție. Avem multe de învățat de la ei (n.r. – de la Chivu și Inter). Există încă o diferență semnificativă între noi și ei. Știm că ne confruntăm cu ceea ce consider a fi cea mai puternică echipă din Italia”, a declarat Fabregas, potrivit Gazzetta dello Sport.

Înaintea partidei, Inter ocupă locul al treilea, cu 25 de puncte, în timp ce Como se află pe poziția a patra, cu 23 de puncte. Lazio conduce clasamentul, cu 29 de puncte, iar AS Roma are 27, dar și un meci în plus disputat.