Invitat în emisiunea Poveștile Sport.ro, prezentată de Andru Nenciu, Sergiu Stancu și-a amintit cu mare bucurie de succesul României în fața Franței, semnat în faza grupelor Campionatului European de Volei Masculin.
În meciul găzduit la Cluj-Napoca, voleibaliștii antrenați de Stancu au reușit să anuleze un avantaj de două seturi procurat de Franța, câștigătoarea ultimelor două ediții ale Jocurilor Olimpice.
Sergiu Stancu, împlinit: voleibaliștii săi au obținut a doua victorie împotriva Franței, în ultimii trei ani
Găsind un echivalent în fotbal, Sergiu Stancu apreciază că victoria se poate asemăna cu un posibil succes al României în fața Spaniei, campioană europeană și mondială în exercițiu.
Dar rezultatul nu a venit întâmplător, chiar dacă, în sferturile de finală, Franța și-a luat revanșa. Francezii au mai suferit o înfrângere în fața românilor, în 2023, iar confirmarea abilității din urmă cu trei ani a fost, din punct de vedere sportiv, una dintre marile împliniri aduse de această reușită.
Nu mai puțin important, Sergiu Stancu evidențiază raritatea momentului, România conturând victoria în fața unui public inimos, dar și numeros pentru un meci de volei jucat în țara noastră: peste 5000 de spectatori gata să susțină tricolorii, la fiecare schimb de mingi.
De la 0-2 nu poate oricine: „Cu atât mai mult sunt de lăudat sportivii, pentru că au reușit să stea în meci”.
„Pe noi ne-a bucurat această victorie din mai multe considerente; în primul rând, noi i-am mai bătut o dată pe francezi, în 2023, dar în sport este foarte important să putem confirma, să nu fie doar o întâmplare ce a fost la Tel-Aviv, acum trei ani de zile.
Cu atât a fost mai mare satisfacția noastră că, după trei ani de zile, într-o sală în care au fost 5000 de oameni la un meci de volei, să învingem Franța, revenind de la 2-0.
Francezii ne-au condus destul de categoric, 2-0, și cu atât mai mult sunt de lăudat sportivii, băieții, pentru că au reușit să stea în meci. Ușor-ușor, am reușit să punem presiune pe adversar și să facem această performanță frumoasă, mai ales în fața propriului public,”























