"A spus da!". Echipa la care vrea să se transfere Alexis Mac Allister, campionul mondial cu Argentina

Alexis Mac Allister Argentina Brighton juventus Serie A Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 29 Decembrie 2022, 10:45
Data actualizarii: Joi 29 Decembrie 2022, 10:45

Alexis Mac Allister (24 de ani), titular în toate meciurile Argentinei de la Cupa Mondială, și-a stabilit viitorul, anunță italienii de la Gazzetta dello Sport.

Mijlocașul central de la Brighton & Hove Albion "i-a spus da" lui Juventus, susțin italienii, care precizează că transferul s-ar putea realiza fie acum, în iarnă, fie la vară, în funcție de mutările care vor exista la formația torineză.

Alexis Mac Allister vrea să se transfere la Juventus

După mai multe discuții cu familia și apropiații, campionul mondial cu Argentina consideră că Juventus este "o echipă extraordinară" și cea mai potrivită destinație pentru el.

Totuși, așa cum Gazzetta dello Sport susține, acceptul lui Mac Allister este doar un prim pas. Juventus, care și-a manifestat un interes puternic pentru mijlocaș, trebuie să înainteze o ofertă oficială către Brighton, însă acest moment depinde de vânzările care vor exista la formația italiană.

Pentru a-l putea transfera pe Mac Allister în ianuarie, Juventus este nevoită să vândă un alt jucător, iar numele cel mai probabil este al mijlocașului american Weston McKennie.

Dacă va face pasul la Juventus, Mac Allister ar deveni coleg cu conaționalul Angel Di Maria, care mai are contract până la finalul sezonului, dar și cu Leandro Paredes, de asemenea campion mondial după triumful din Qatar.

Crescut în țara natală, la Argentinos Juniors, Alexis Mac Allister a fost cumpărat de Brighton în ianuarie 2019, în schimbul sumei de 8 milioane de euro. În ultimele trei sezoane a devenit om de bază la formația din Premier League, iar în actuala stagiune a marcat 5 goluri în 14 apariții.

  • 42 de milione de euro este cota de piață actualizată a lui Alexis Mac Allister, conform Transfermarkt
  • 30 iunie 2025 este data la care expiră contractul argentinianului cu Brighton
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!