Vasile Stângă și-a spus opinia despre Cristina Neagu, înainte de România - Danemarca la Campionatul Mondial de handbal feminin

Vasile Stanga Campionatul Mondial de handbal feminin Cristina Neagu Romania - Danemarca Handbal Cristina Neagu / sursa foto: Getty
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Marti 05 Decembrie 2023, 18:46
Data actualizarii: Marti 05 Decembrie 2023, 19:01

România - Danemarca, al treilea meci din grupă la CM de handbal feminin, are loc azi, de la 21:30, LIVE BLOG pe www.sport.ro. 

Fără Cristina Neagu în primele două meciuri terminate cu victorii împotriva statului Chile și împotriva Serbiei, naționala României a jucat un handbal fără cusur mai ales în al doilea meci. Cum Chile nu putea emite pretenții, Serbia, fără Andrea Lekic, n-a reușit să găsească breșe în defensiva tricoloră. 

Vasile Stângă: "Multă lume spune că echipa joacă bine fără Neagu, dar nu trebuie să gândim așa"

Legendarul Vasile Stângă, lider al marcatorilor la națională (1.414 goluri), susține că naționala are nevoie de Cristina Neagu

  • Cristina Neagu / sursa foto: Getty

"Am ascultat și comentariul anumitor fete, Buceschi a spus că viteza de pasare e mai mare, nu știu ce a vrut să zică cu asta, poate a vrut să o critice pe Cristina Neagu. E greu, multă lume spune acum că ce bine joacă echipa fără Cristina Neagu, dar nu trebuie să gândim așa, pentru că am jucat cu 2 echipe destul de slăbuțe, nu trebuie să renunțăm așa ușor la Cristina Neagu.

E adevărat că am dat niște goluri ușoare și asta e un lucru pozitiv, pe contraatac și faza a doua, am jucat foarte rapid, extremele noastre au alergat foarte bine, dar din pozițional, aici suferim cam mult, aici nu dăm goluri, la 9 metri, și probabil că vom avea nevoie de Cristina Neagu.

Vasile Stângă: "Pera ar face bine să n-o bage pe Cristina Neagu cu Danemarca"

Se antrenează singură am înțeles, dar nu la capacitate maximă. Sperăm în meciurile mai importante, cred că nu va juca nici cu Danemarca și cred că Pera ar face bine să n-o bage. Meciurile celelalte sunt importante, trebuie să batem două echipe în grupa principală ca să avem șanse să ne calificăm", a declarat Vasile Stângă, potrivit Sport Total FM. 

Calificată deja în Grupa Principală III, reprezentativa de handbal feminin a României joacă împotriva Danemarcei, marți (5 decembrie), de 21:30.

În prezent, tricolorele se află pe locul secund în grupa E, la egalitate de puncte cu Danemarca, iar o victorie cu nordicele le-ar aduce două puncte importante în calculele clasamentului din Grupa Principală III, unde se vor duela cu Germania, Polonia și Japonia.

România, calificată în Grupele Principale ale Campionatului Mondial de handbal feminin

Tricolorele ocupă locul 2, cu 4 puncte, în grupa E, după victoriile cu Chile (44-19) şi cu Serbia (37-28). Cu acelaşi număr de puncte este lider Danemarca, tot cu două victorii, iar România se va duela cu nordicele marţi, de la 21.30, pentru 2 puncte preţioase în calculele clasamentului din grupa principală III.

În această fază se ajunge cu punctele acumulate în disputele cu celelalte echipe calificate din grupa preliminară. Primele două clasate în grupa III se vor califica în sferturile de finală, cu meciuri programate în 12-13 decembrie, urmate de semifinalele din 15 decembrie şi finalele pentru medalii, în 17 decembrie.

Obiectivul naţionalei antrenate de Florentin Pera este o clasare în primele opt locuri, performanţă care i-ar permite să participe apoi la turneele preolimpice din luna aprilie 2024.

Cristina Neagu, de patru ori 'cea mai valoroasă jucătoare a lumii"

România este singura naţiune din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, care a ajuns la ediţia a 26-a. Palmaresul naţionalei României la Mondiale include patru medalii: aur – 1962, argint – 1973, 2005, bronz – 2015. La ediţia din 2021, România s-a clasat pe locul 13, iar titlul mondial a revenit Norvegiei.

  • La 35 de ani, căpitanul Cristina Neagu este singura jucătoare din lume care a primit de patru ori distincţia ”IHF World Player of the Year”, în 2010, 2015, 2016 şi 2018. Ea a anunţat că va fi ultimul său Campionat Mondial şi că speră să-şi încheie cariera cu participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
  • Deţinătoarea trofeului mondial este Norvegia.
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!