FOTO România - Danemarca 23-39 | Fetele lui Pera pierd ultimul meci din grupe la o diferență astronomică

Echipa nationala de handbal feminin Campionatul Mondial de handbal feminin Cristina Neagu Danemarca Florentin Pera Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 05 Decembrie 2023, 22:59
Data actualizarii: Miercuri 06 Decembrie 2023, 00:07

Naționala lui Florentin Pera e deja calificată în grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal feminin.

România - Danemarca 23-39

Min. 60 România - Danemarca 23-39: Fetele lui Pera pierd dramatic cu danezele.

Min. 46 România - Danemarca 17-29: Tricolorele țâșnesc pe un contraatac, iar Badea aruncă în stânga portăriței și micșorează diferența la 12 goluri.

Min. 45 România - Danemarca 16-29: Badea aruncă în extremis și ratează. Timeout strigat de antrenorul danezelor.

Min. 31 România - Danemarca 10-21: Începem în forță a doua repriză cu o lovitură de la șapte metri, doar că Alicia Gogîrlă ratează aruncarea.

Min. 31 România - Danemarca 10-21: Partea secundă începe acum, tricolorele au nevoie de o minune pentru a reveni în meci.

Min. 30 România - Danemarca 10-21: Pauză, fetele lui Pera intră la vestiare cu un șoc de 11 goluri diferență.

Min. 29 România - Danemarca 10-19: Buceschi ratează șapte metri. Danezele se află la nouă goluri diferență față de tricolore, care și-au pierdut suflarea în ultimele 10 minute.

Min. 17 România - Danemarca 8-9: Diana Ciucă face o paradă extraordinară cu piciorul stâng, iar Lixandroiu încarcă și trage perfect, marcând primul ei gol de la Mondiale.

Min. 6 România - Danemarca 3-4: Seraficeanu aruncă de la semiînălțime și fetele lui Pera ajung la un gol în spatele danezelor.

Min. 5 România - Danemarca 2-4: Friis și Haugsted o înving pe Diana Ciucă, iar în urma unui contraatac Seraficeanu micșorează diferența.

Min. 3 România - Danemarca 1-2: Adversarele revin în joc și cu două aruncări ajung la conducere. Hojlund și Jensen aduc danezele în avantaj.

Min. 2 România - Danemarca 1-0: Eliza Buceschi se înalță și aruncă precis! Tricolorele încep perfect meciul împotriva danezelor.

Min. 1 România - Danemarca 0-0: Meciul a început!


știre inițială

Naționala de handbal feminin a României evoluează în această perioadă la Campionatul Mondial, găzduit de Danemarca, Suedia și Norvegia. 

Tricolorele antrenate de Florentin Pera au avut un debut de competiție cum nu se poate mai bun, obținând două victorii în primele două partide din grupe.

Fără Cristina Neagu, care încă se recuperează după o accidentare, România a câștigat cu Chile, scor 44-19, apoi a obținut o victorie importantă în fața Serbiei, scor 37-28. 

Naționala mai are un ultim test în această fază a competiției, împotriva puternicei reprezentative a Danemarcei, meciul urmând să aibă loc marți, de la ora 21:30.

Urmează duelurile cu Germania, Polonia și Japonia

Câștigătoarea meciului și, implicit, a grupei intră în grupele principale ale CM cu maximum de puncte.

În grupa principală III, România le va avea ca adversare pe Germania, Polonia și Japonia.

În prezent, tricolorele se află pe locul secund în grupa E, la egalitate de puncte cu Danemarca, iar o victorie cu nordicele le-ar aduce două puncte importante în claculele clasamentului din grupa principală III. 

Punctele din grupa preliminară contează în grupa principală

În această fază a competiției, naționalele ajung cu punctele strânse în grupele preliminare. Astfel, România are deocamdată două puncte, urmând să mai acumuleze alte două dacă înving Danemarca.

Primele două echipe clasate în grupa principală III se califică în sferturile de finală.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!