FOTO Metz - CSM București 32-27, în Final Four-ul Champions League. Eșec clar și spunem adio finalei

Metz - CSM București 32-27, în Final Four-ul Champions League. Eșec clar și spunem adio finalei Handbal

CSM București joacă acum împotriva celor de la Metz, în semifinalele Final Four-ului EHF Champions League de la Budapesta.

Metz - CSM București 32-27, în Final Four-ul Champions League

Minutul 60: Metz - CSM București 32-27, scor final! "Tigroaicele" suferă un eșec clar în semifinala de la Budapesta și vor juca finala mică, duminică, de la ora 16:00, contra pierzătoarei din duelul Gyor - Brest. Maslova (7) și Ostergaard (4) au fost cele mai bune marcatoare ale lui CSM, în timp ce tin tabăra lui Metz au impresionat Bouktit (8) și Valentini (7).

Minutul 54: Metz - CSM București 30-23. "Tigroaicele" forțează, scot portarul, dar Grace Zaadi profită de o ratare și îsncrie în poarta goală.

Minutul 50: Metz - CSM București 26-22. Patru goluri diferență cu 10 minute rămase, după o reușită a lui Ostergaard.

Minutul 45: Metz - CSM București 24-18. Franțuzoaicele ajung în premieră la +6, iar Bojana Popovic cere imediat time-out.

Minutul 40: Metz - CSM București 22-17. Sarah Bouktit marchează din nou de la 7 metri, iar Valentini își readuce echipa la +5.

Minutul 36: Metz - CSM București 19-16. Ostergaard transformă cu mari emoții o lovitură de la 7 metri și revenim la 3 goluri în spatele franțuzoaicelor.

Minutul 31: Începe repriza secundă! Schimbare în poarta CSM-ului: iese Eriksson, intră Moreschi.

Minutul 30: Metz - CSM București 17-13, la pauză! Încheiem repriza cu o nouă eliminare de două minute, a lui Jaukovic.

Minutul 29: Metz - CSM București 16-13. Dindilgan marchează de două ori consecutiv din extremă, inclusiv în inferioritate! Time-out și din tabăra franceză.

Minutul 27: Metz - CSM București 14-11. Eliminare de două minute pentru Jaukovic, prima din meci!

Minutul 25: Metz - CSM București 14-11. Crina Pintea marchează de trei ori consecutiv, însă franțuzoaicele păstrează un ritm ridicat și rămân cu +3.

Minutul 21: Metz - CSM București 11-9. Elevele Bojanei Popovic angajează pivotul, iar Crina Pintea sparge gheața!

Minutul 18: Metz - CSM București 9-6. "Tigroaicele" ratează de două ori consecutiv prin Omoregie, franțuzoaicele lovesc pe contraatac, iar Bojana Popovic cere time-out!

Minutul 15: Metz - CSM București 7-6. Franțuzoaicele revin în avantaj după o aruncare imparabilă sub bară a Annei Albek.

Minutul 12: Metz - CSM București 5-5. Omoregie sparge gheața! În continuare echilibru la Budapesta.

Minutul 10: Metz - CSM București 4-4. Franțuzoaicele au trecut pentru prima dată în avantaj, însă elevele Bojanei Popovic au restabilit rapid egalitatea.

Cum arată arena din Budapesta, la Metz - CSM

Foto: PRO TV

  • Metz csm 4

Minutul 8: Metz - CSM București 2-3. "Tigroaicele" împing până la limita pasivului ultimul atac, Omoregie scoate o lovitură de la 7 metri, iar Ostergaard marchează.

Minutul 3: Metz - CSM București 1-1. Start bun pentru tigroaice. Maslova e prima marcatoare de la Budapesta, Eriksson se evidențiază cu o paradă, dar franțuzoaicele egalează rapid prin Granier.

Minutul 1: Începe meciul dintre Metz și CSM București!

„Tigroaicele” revin în careul de ași al competiției după o pauză de opt ani, după un parcurs excelent. Trupa din Capitală a eliminat formația Esbjerg în sferturile de finală.

Deși Metz a câștigat ultimele cinci confruntări directe, inclusiv cele două dueluri din grupele actualei ediții, handbalistele pregătite de Bojana Popovic sunt încrezătoare că pot produce surpriza și se pot califica în finală.

În cealaltă semifinală, Gyor, principala favorită la trofeu, va întâlni Brest Bretagne, de la ora 19:00.

Dacă va trece de Metz, CSM București va juca duminică, de la ora 19:00, în finala Champions League. Învinsele din semifinale se vor întâlni în finala mică, programată la ora 16:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!