Handbalul masculin românesc nu a mai simțit gustul victoriei, în timpul unui campionat european, de aproape treizeci de ani.
România, fără victorie la campionatul european de handbal masculin de trei decenii
În 29 mai 1996, Alexandru Dedu înscria șase goluri, exact diferența dintre Danemarca și România, 21-27, în ultima etapă a fazei grupelor.
Mai trist, în ultimii 32 de ani, adică în întreaga istorie a campionatelor europene de handbal masculin, România și-a apropiat doar două victorii. Prima a venit în 1994, în ediția de debut, când Franța a cedat în fața naționalei țării noastre, scor 27-26, un duel în care Gheorghe Răduță a înscris de opt ori.
Cu o victorie, România „poate să intre în mileniul trei”, în handbalul masculin
Deși nu mai are șanse la calificarea din grupe, România are, în consecință, toate motivele să lupte pentru a încurca Macedonia de Nord, o selecționată pe care a învins-o de două ori în ultimele cinci dueluri directe, însă au fost succese care au marcat, de fapt, eșecuri ale României în a se califica la campionate mondiale.
Macedonenii au pierdut în fața României la un gol, în barajul pentru Mondiale, din 2018, scor 26-25, iar, în 2022, au cedat scor 24-22, dar, în ambele play-off-uri, au obținut victoria prin rezultatul semnat pe teren propriu.
Drumul spre un handbal masculin românesc mai performant pare cețos, însă o primă victorie la campionatul european, în noul mileniu, ar putea clarifica perspectiva.
Rezultatele României la EHF EURO 2026
- România - Portugalia 34-40
- România - Danemarca 24-39
Urmărește România - Macedonia de Nord, de la ora 19:00, în direct pe VOYO!