Numire spectaculoasă, în lumea handbalului! Federația de la Doha tocmai a oficializat instalarea spaniolului Ambros Martin, în funcția de selecționer. Ibericul de 58 de ani va conduce reprezentativa masculină, la Mondialul din 2027 (Germania, 13-31 ianuarie).
Ambros Martin e un nume foarte cunoscut pentru iubitorii handbalului din România. Pentru că, în perioada 2016-2019, a fost selecționerul naționalei feminine. Cu tehnicianul spaniol pe bancă, fetele noastre s-au clasat pe locul 5, la Euro 2016 și au avansat până în semifinalele competiției continentale, doi ani mai târziu, în 2018. Între cele două competiții, cu Ambros Martin pe bancă, naționala feminină s-a clasat pe 10, la Mondialul din 2017.
Ambros Martin, contract imens pentru un antrenor de handbal
Revenind în prezent, numirea luil Ambros Martin, ca selecționer al Qatarului, e o mare surpriză, în condițiile în care, de-a lungul carierei sale, spaniolul a lucrat mai mult cu echipele de fete. CV-ul său include mandate la Gyor (2012-2018), Rostov-Don (2018-2020) și ca selecționer al reprezentativelor feminine din Rusia (2019-2020) și din Spania (2023).
Începând din 2026 însă, Martin a făcut pasul spre o echipă de băieți, când a preluat Al-Duhail din Qatar. Iar acum, după rezultatele sale la această grupare, ibericul se va ocupa, în paralel cu munca sa de la Al-Duhail, și de prima reprezentativă masculină din Qatar. Cu această națională, Martin Ambros va merge la Mondialul din Germania, unde Qatar e plasată în grupa E, alături de Suedia, Norvegia și Grecia. Primele trei clasate din fiecare serie vor avansa la Main Round.
Potrivit presei din Orientul Mijlociu, în contul înțelegerii pe care tocmai a semnat-o cu federația de la Doha, Ambros Martin va ajunge la un venit lunar de aproximativ 35,000 de dolari. Ceea ce e o sumă foarte mare pentru lumea handbalului.
Qatar, rezultate istorice cu precedentul selecționer iberic
Qatar a optat pentru numirea unui selecționer iberic, având în vedere că, în trecut, a avut rezultate istorice, sub comanda lui Valero Rivera. Cu acest antrenor spaniol pe bancă, în 2013, Qatar a devenit o forță, la nivel mondial. Ce-i drept, cu o națională formată, aproape în întregime, din jucători străini care au fost naturalizați.
Sub comanda lui Valero Rivera, Qatar a cucerit cinci titluri continentale succesive, între 2014 și 2022. Dar aprogeul rezultatelor a fost atins, la Mondialul din 2015, în care Qatar, gazda întrecerii, a cucerit medaliile de argint, după o finală pierdută în fața Franței.