FOTO ȘI VIDEO Cum se descurcă în acest sezon Steaua, dublă câștigătoare de Champions League ajunsă acum în liga a doua!

Cum se descurcă în acest sezon Steaua, dublă câștigătoare de Champions League ajunsă acum în liga a doua! Handbal

”Militarii” speră la o revenire cât mai grabnică acolo unde le este locul, în Liga Zimbrilor.

La finalul sezonului trecut din Liga Zimbrilor, Steaua București a retrogradat din nou în divizia secundă.

Dubla câștigătoare de Champions League (în 1968 și 1977, când competiția se numea Cupa Campionilor Europeni) are un parcurs perfect în Seria B din Divizia A (denumirea oficială a ligii a doua): 6 meciuri, 6 victorii și locul 1 în serie la finalul turului de campionat.

🤾‍♂️ HANDBAL

❤️💙 Steaua își continuă seria victoriilor în Divizia A, seria B. De această dată, băieții lui Ionuț Georgescu s-au impus în deplasarea de la Moreni, cu CSU Târgoviște: 43-25! Echipa noastră s-a distanțat din start, a fost 12-6, 20-10 la pauză și apoi diferența a tot crescut, constant.

Andrei Mitu 9 goluri și Ciprian Șandru 8 au fost principalii marcatori. Celelalte reușite ale roș-albaștrilor: Ovidiu Irimia 6, Maxim Oancea 5, Vasile Dobrincu 4, Sabin Constantina 4, Shahoo Nosrati 3, Valentin Dincă 2, Bogdan Mircioiu 2.

❤️💙 Steaua termină turul de campionat cu maximum de puncte, în șase partide. Urmează meciul de la Medgidia, a doua clasată, pe 11 noiembrie”, a postat Steaua București pe pagina oficială de Facebook a grupării din Ghencea.

Printre adversarele Stelei din serie se numără și echipa secundă a campioanei Dinamo, care evoluează cu juniorii în Divizia A.

Ajunsă acum în liga a doua, echipa din Ghencea are în palmares 35 de titluri de campioană (ultimul în 2008 și 7 dintre ele la handbalul ”romantic”, în 11 jucători), două trofee EHF Champions League (pe atunci, Cupa Campionilor Europeni, în 1968 și 1977, plus alte două finale pierdute în 1971 și 1989) și un trofeu Challenge Cup (2006), dar și deja două retrogradări istorice, în 2012 și 2025!

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!