CSM Bucureşti a învins-o pe HC Zalău cu scorul de 22-20 (11-8), duminică, în deplasare, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.
Primele 25 de minute au fost echilibrate, după care campioana s-a desprins pe tabelă şi a intrat la pauză cu un avans de trei goluri, 11-8.
CSM a avut şi cinci goluri avantaj în repriza a doua (19-14, 20-15), dar a câştigat la doar două goluri.
Crina Pintea - 6 goluri, Gabriela Moreschi - 13 intervenții
Crina Pintea a marcat 6 goluri pentru oaspete, iar Monika Anna Kobylinska a reuşit 5.
Portarul Gabriela Moreschi a avut 13 intervenţii.
Adriyana Naumenko a marcat 6 goluri pentru echipa antrenată de Gheorghe Tadici, iar Emilija Lazic 5.