Xabi Alonso și-a luat adio de la Bayer Leverkusen după un sezon istoric, iar locul său pe banca tehnică va fi preluat de Erik ten Hag

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, olandezul a ajuns la un acord cu clubul german și urmează să semneze luni un contract valabil până în iunie 2027.

Bayer Leverkusen s-a înțeles cu noul antrenor

După ce a refuzat o revenire la Ajax, ten Hag a ales provocarea din Bundesliga. Fostul tehnician al lui Manchester United, cu o carieră solidă la Ajax și trofee câștigate în Anglia, revine în forță, după câteva luni de pauză petrecute în Olanda, unde s-a refăcut după despărțirea de “diavolii roșii”.

În perioada petrecută la United, ten Hag a avut o rată de succes de aproape 55%, cucerind FA Cup și Carabao Cup, dar a fost concediat în toamnă, după un start de sezon dezamăgitor. În trecut, el a antrenat și echipa secundă a lui Bayern, dar și pe Ajax, cu care a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor în 2019.

Olandezul are o misiune extrem de grea: să continue succesul incredibil al lui Xabi Alonso. Spaniolul a câștigat titlul cu Leverkusen în sezonul 2023/24 fără să piardă vreun meci, a cucerit Cupa Germaniei și a ajuns până în finala Europa League.