„E deranj pe zona centrală!” FCU Craiova, slăbită de două transferuri făcute în această vară

FCU Craiova Rodion Camataru Fotbal intern Leo Sebastien Lacroix
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 10 Octombrie 2023, 10:55
Data actualizarii: Marti 10 Octombrie 2023, 10:55

Craiova are două echipe în prima ligă din România însă niciuna nu reușește să se ridice la nivelul așteptărilor suporterilor.

Universitatea Craiova ocupă locul patru în clasament, la șapte puncte în spatele liderului FCSB, iar FCU Craiova se află și mai joc, pe zece, cu 13 puncte.

În ceea ce o privește pe trupa lui Adrian Mititelu, Rodion Cămătaru este de părere că a fost afectată de plecările a doi jucători importanți în această vară.

Transferurile care au afectat-o  pe FCU Craiova

Duarte și Paramatti au plecat de la FCU Craiova, profitând de niște clauze din contract care le-au permis să facă acest lucru.

„FCU Craiova a pierdut mult în vară prin plecarea celor doi fundași, Duarte și Paramatti. Aveau niște clauze în contract de care au profitat pentru a pleca liberi. Duarte a semnat cu Reggiana.

Acum e deranj pe zona centrală, iau o grămadă de goluri. Pe Duarte a vrut să-l ia și FCSB la pachet cu Compagno, dar nu s-au înțeles la bani. După aia a plecat liber”, a declarat Rodion Cămătaru, pentru iAMSport.

FCU Craiova dispută următorul meci din Superliga pe 22 octombrie, în deplasare, de la ora 15:30. De partea cealaltă, Universitatea Craiova va primi vizita Petrolului Ploiești, în aceeași zi, de la ora 18:00.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!