Universitatea Cluj a fost surpriza plăcută din stagiunea precedentă. Ardelenii au încheiat pe locul secund în SuperLiga, iar în Cupa României au ajuns până în ultimul act, acolo unde au cedat dramatic la lovituri de departajare în fața Universității Craiova.
U Cluj, victorie cu 7-1 în zi de Champions League
Prin clasarea din sezonul recent încheiat, U Cluj a obținut biletul pentru preliminariile UEFA Europa League. Din nefericire pentru suporterii români, ardelenii au fost eliminați dramatic de către Dinamo Kiev, iar în Conference League nu au reușit să treacă de Brann.
Deși echipa sa a fost eliminată din competițiile europene, Cristiano Bergodi dorește ca elevii săi să continue în ritmul meciurilor din trei în trei zile. În acest sens, U Cluj a disputat o partidă amicală marți, 11 august, cu CS Metalurgistul Cugir (Liga 3).
Vicecampioana României a câștigat fără emoții, scor 7-1. Moralul jucătorilor este unul bun, în condițiile în care s-au impus în ultima etapă din SuperLiga în fața FC Botoșani, scor 2-1.