EXCLUSIV Rotariu: "Am fost înnebunit să-l înving pe nea Liță Dumitru la lovituri libere. N-am reușit. Dădea și cu stângul, și cu dreptul, oriunde voia!"

Rotariu: Am fost înnebunit să-l înving pe nea Liță Dumitru la lovituri libere. N-am reușit. Dădea și cu stângul, și cu dreptul, oriunde voia! Fotbal intern

Sport.ro a stat de vorbă cu Iosif Rotariu.

Iosif Rotariu, mijlocaș în perioada anilor 80-90, de 5 ori câștigător al campionatului cu Steaua București și omul care l-a marcat pe Maradona la Campionatul Mondial din 1990 (România – Argentina 1-1), consideră că nu există în fotbalul românesc actual un „închizător” de profilul lui și al lui Ion „Liță” Dumitru, care să recupereze mingi, să fie și un bun pasator și să execute foarte bine și loviturile libere.  

„Un mijlocaș la închidere trebuie să aibă și pasa lungă foarte bună, să execute și lovituri libere, să fie și număr 6, și 8, și 10. Nu am văzut niciun închizător cu un profil asemănător, să și recupereze, să fie și un pasator foarte bun și chiar și un finalizator. Eu am înscris 60 de goluri în Liga întâi. E mai greu acum. Când mă uit la mijlocașii centrali de la noi, dau două-trei goluri pe sezon și ajung greu să tragă la poartă, de la distanță”, explică „Roti”, care va împlini 63 de ani pe 27 septembrie.

Rotariu, care avea și o capacitate de efort extraordinară, crede că actualii jucători de pe postul lui „aleargă mai greu decât alergam eu. Nu mai fac antrenamentele pe care le faceam eu”. L-am întrebat pe fostul jucător al Stelei și al Politehnicii Timișoara cum i se pare Șut, de la FCSB. Iată răspunsul: „Este într-o scădere vizibilă de formă. Motivul nu îl știu. Orice jucător poate să aibă o scădere, dar nu atâtea meciuri. Am avut și eu câte un meci mai puțin reușit, dar în următorul mă motivam și îmi reveneam. Șut este un jucător care și fizic nu stă atât de bine, văd că s-a tot accidentat”. 

Iosif Rotariu: „Marius Marin are constanță”

Și-o fi atins Șut limita superioară, potențialul maxim? - vine întrebarea suplimentară pentru fostul internațional. „S-ar putea, S-ar putea și asta. Dintre închizătorii care sunt la echipa națională, singurul care are constanță și joacă este Marius Marin. A jucat în Italia și a făcut-o bine, dar nivelul nu a fost unul foarte ridicat, că nu a evoluat în Seria A. Acum a promovat cu Pisa, vom vedea cum se descurcă. E un jucător bun, pe care te poți baza”. 

O altă mare deficiență pe care o sesizează Iosif Rotariu la „închizătorii” din perioada actuală este aceea că nu mai contribuie atât de mult la faza de atac: „Aici e problema la acești mijlocași, pe faza ofensivă. Nu mai sunt la nivelul celor care erau înainte.Îmi amintesc și de nea Liță Dumitru, care juca și într-o poziție de număr 8, dar și de număr 6, ajungea la finalizare, bătea lovituri libere, făcea deposedări. Era un jucător complet pe poziția asta de mijlocaș central”

Iosif Rotariu

  • Iosif rotariu kasandra

„Nu mai muncesc atât de mult, nu mai sunt pasionați”

Dezbaterea ar fi pe acestă idee: De ce nu mai avem jucători de acest profil? Nu se mai pregătesc bine de la juniori? Sau nu s-au mai născut cu talentul ăsta? Încearcă să ne lămurească interlocutorul nostru: „S-au mai născut ei, dar părerea mea este că nu mai muncesc atât de mult ca înainte. Nu mai sunt atât de pasionați cum eram noi. Asta cred eu. Noi făceam 4-5 ore de antrenament în fiecare zi. Chiar dacă n-aveam antrenament, mergeam după amiază, îmi luam zidul fix și băteam 100-200 de lovituri libere.

După antrenamente, rămâneam cu nea Liță Dumitru și făceam concurs cu el. Singur, după amiaza, dădeam la perete ca să să fiu pregătit a doua zi pentru concursul cu el. Am avut de la cine să învăț și mi-a plăcut foarte mult. Cred că pasiunea începe să dispară la jucătorii actuali. Și nici nu se omoară să facă antrenamente suplimentar”.


„Roti” dezvăluie că se antrena 6-7 ore pe zi când era copil, iar atunci când a venit la Steaua: „Făceam antrenamentul de dimineață, care era de o oră jumate sau două ore. După amiază mă duceam la stadion, alergam, băteam lovituri libere. Zilnic făceam câte două antrenamente, în afara zilei dinainte de meci. Luam un portar cu mine, mai erau și soldații acolo la stadion, și băteam lovituri libere. Și la Timișoara la fel. Am fost foarte îndrăgostit de fazele fixe, de lovituri libere. L-am văzut pe nea Liță Dumitru când eram copil, l-am avut antrenor, am și jucat cu dânsul puțin la Timișoara. Am fost înnebunit să-l înving o dată la lovituri libere, să-l bat. N-am reușit. Eu aveam 23-24 de ani, iar dânsul – 38 sau 39. Și nici n-o să reușesc niciodată. Dădea și cu stângul, și cu dreptul, unde voia. Nu dormeam noaptea de nervi că nu îl pot bate.” 

Dar Roti nu dispera, se ambiționa și mai tare, se antrena și mai mult. Exersând zi de zi, ajunsese și el să execute foarte bine: „Am ajuns și eu la un nivel foarte bun de execuție. Din șapte-opt lovituri de pe semicercul careului de 16 metri, cam cinci erau gol sau aproape de gol. Aveam o constanță foarte, foarte bună, dar tot nu eram ca nea Liță. Și dacă aș fi exersat și noaptea, dacă aș fi dormit acolo, pe teren, tot nu ajungeam să dau câte dădea dânsul”.

  • Ion „Liță” Dumitru are acum 75 de ani. După ce plecase în America pentru o viață mai bună, a revenit în sezonul trecut în fotbalul românesc, la Concordia Chiajna, în Liga a doua.
  • Dumitru a jucat pentru Rapid, Steaua și Poli Timișoara și a strâns 57 de selecții la naționala României, pentru care a marcat 12 goluri. El a fost titular în toate cele trei meciuri disputate de „tricolori” la CM 1970: 0-1 cu Anglia, 2-1 cu Cehoslovacia și 2-3 cu Brazilia, toate în grupe.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!