EXCLUSIV Robert Niță: „Octavian Popescu să facă la națională ce face la FCSB cu Clinceni și Gaz Metan, și apoi să-l vedem ca pe noul Messi!”

Octavian Popescu FCSB Robert Nita tavi popescu Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 26 Aprilie 2022, 19:19
Data actualizarii: Marti 26 Aprilie 2022, 19:22

Robert Niță, fost campion al României și dublu câștigător al Supercupei cu Rapid, este circumspect în ceea ce privește progresul tinerelor talente din fotbalul românesc.

de Florin Caramavrov

În contextul în care cei mai mulți dintre componenții naționalei U21 semifinalistă la Euro 2019 nu au reușit să confirme la seniori, Niță nu se grăbește cu laudele pentru vedetele generației tinere. „Sunt nesigur pe viitorul unor jucători, nu-i pot vedea încă lideri de generație sau să poată face diferența pentru a ne duce la un nivel ridicat. Ne rămâne talentul, dar parcă ne adaptăm numai aici, între noi, pe plan local. Din păcate, încă ne lipsesc multe. Și la copii și juniori, și la băieții ăștia mai mari un pic, care ajung pe la tineret”, ne-a spus fostul atacant.

El l-a nominalizat pe Octavian Popescu, un fotbalist tot mai important pentru FCSB: „Toată lumea îl vede noul Messi, noul tânăr, noul... Ok, e un jucător bun, un copil talentat, dar hai să facă ceva pe la echipa națională, nu când joacă cu Clinceni și cu Mediaș. Să ajungă să facă la echipa națională ce face la FCSB. Și atunci, da. Să-l vedem dacă se adaptează într-un alt mediu, unde are marja de progres mult mai mare decât în România”. 

  • 9 goluri a marcat Octavian Popescu în acest sezon
  • 34 de partide a jucat Octavian Popescu pentru FCSB în sezonul 2021-2022
  • 4 pase decisive a reușit Tavi 

Robert Niță a atras atenția că sunt foarte multe neclarități și foarte multe lucruri care pot afecta într-un fel sau altul progresul lui „Tavi” Popescu și i-a urat acestuia să primească la fel de multe laude și în viitor: „Să dea Dumnezeu să ajungă, să fie acolo și să vorbim despre el la superlativ peste un an sau doi”. 

În opinia fostului rapidist, o parte din vina pentru irosirea tinerelor talente o are lumea fotbalului românesc în ansamblu, care este una a extremelor: „Când dă unul două goluri și o bară, îl facem Messi. Când scapă unul mingea în poartă, e cel mai slab din lume. Cred că încă nu avem cultura fotbalistică necesară și nici nu știm exact ce putem și cine suntem”. 

Program FCSB:

Etapa 7: FC Argeș (a)

Etapa 8: Universitatea Craiova (d)

Etapa 9: FC Voluntari (d)

Etapa 10: CFR Cluj (a)

 

Program CFR Cluj:

Etapa 7: Farul (a)

Etapa 8: FC Argeș (d)

Etapa 9: Universitatea Craiova (a)

Etapa 10: FCSB (d)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!