Manchester City - Real Madrid 4-3 | Spectacol total în prima semifinală UEFA Champions League! 'Ploaie' de goluri sub ochii lui Istvan Kovacs 

Manchester City Champions League Istvan Kovacs Liga Campionilor Real Madrid Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 26 Aprilie 2022, 23:41
Data actualizarii: Miercuri 27 Aprilie 2022, 00:04

Manchester City s-a impus la limită în duelul din turul semifinalelor UEFA Champions League!

Manchester City 4-3 Real Madrid 

FINAL!

Min. 81: GOOOOL REAL! Karim Benzema îl execută pe Ederson cu o execuție din panenka!

Min. 80: PENALTY pentru Real Madrid! Aymeric Laporte comite henț în careu, Kovacs sancționează imediat și arată punctul cu var. 

Min. 74: GOOOOOOL CITY! Zinchenko a avansat cu mingea până la marginea careului, dar a fost faultat de Kroos, însă Kovacs a lăsat avantaj pentru gazde, după ce balonul a ajuns la Bernardo Silva. Portughezul a șutat puternic din unghi, învingându-l pe Courtois cu o lovitură direct în vinclu!

Min. 68: OCAZIE CITY! Zinchenko centrează în apropierea punctului cu var, Laporte șutează direct, dar Courtois reține!

Min. 55: GOOOOOOL REAL! Vinicius se întoarce perfect de lângă Fernandinho la mijlocul terenului și accelerează spre poartă, pătrunde în careu și îl învinge pe Ederson cu un șut la colțul lung!

Min. 53: GOOOOOOL CITY! Fernandinho trece fără probleme de Vinicius Jr., combină cu Mahrez, balonul revine la el și centrează în fața porții, acolo unde Foden reia cu capul, trimițând în poartă! 

Min. 47: OCAZIE CITY! Mahrez scapă pe contraatac, șutează puternic dar trimite în bară, balonul ajunge la Foden, care șutează direct în Carvajal. 

Min. 46: A început a doua repriză!

PAUZĂ

Min. 33: GOOOOOOL REAL! Madrilenii recuperează prin Benzema, balonul ajunge în stânga la Mendy, care centrează în apropierea punctului cu var pentru șutul aceluiași Benzema, care reduce din diferență!

Min. 26: OCAZIE CITY! De Bruyne recuperează balonul și scapă pe contraatac, mingea ajunge la Mahrez, care pătrunde în careu și șutează la colțul scurt, trimițând în plasă! 

Min. 11: GOOOOL CITY! Foden îl depășește pe Militao fără probleme, îi pasează lui De Bruyne care centrează în apropierea punctului cu var, acolo unde Jesus se întoarce de lângă Alaba și înscrie fără probleme! 

Min. 2: GOOOOOL CITY! Mahrez centrează senzațional pentru De Bruyne, care se înalță superb de lângă Carvajal și îl învinge pe Courtois cu o lovitură de cap!

Min. 1: A început meciul! 


Echipele de start: 



19:45 Carlo Ancelotti este primul antrenor din istorie care ajunge în semifinalale Champions League în patru decade diferite. 


18:55 Reușește Benzema să-și facă numărul de „magie” și pe terenul lui Manchester City?


18:50 Cam așa arăta situația când Gabriel Jesus s-a întâlnit ultima dată cu Real Madrid! 


18:45 Manchester City este neînvinsă în ultimele 18 meciuri din UEFA Champions League de pe teren propriu! Reușesc „cetățenii” să își mențină seria?


Manchester City, liderul din Premier League, a ajuns în semifinale după ce a eliminat în faza precedentă Atletico Madrid, scor 1-0, la general. Anterior, echipa lui Pep Guardiola a terminat pe primul loc o grupă din care mai făceau parte PSG, RB Leipzig și Club Brugge, iar în optimi a trecut de Sporting, 5-0, la general.

Manchester City - Real Madrid, LIVE TEXT, de la 22:00

De parte cealaltă, Real Madrid vine după calificarea dramatică în fața lui Chelsea. Spaniolii au câștigat fără emoții partida tur, scor 3-1, însă londonezii au trimis meciul de pe "Santiago Bernabeu" în prelungiri, unde Karim Benzema a strălucit din nou.

Pentru această partidă, Manchester City nu se va putea baza pe Jaoo Cancelo, suspendat, în timp ce John Stones și Kyle Walker sunt incerți. De partea cealaltă, Real Madrid nu îl va avea la dispoziție pe Eden Hazard, accidentat, iar David Alaba și Casemiro au acuzat probleme medicale în ultima săptămână, iar prezența lor este pusă la îndoială.

Manchester City și Real Madrid s-au mai întâlnit de șase ori în competițiile oficiale, iar până acum au fost înregistrate câte două victorii de fiecare parte și două remize. Inclusiv golaverajul este egal, 7-7.

Real Madrid este cea mai de succes echipă din istoria Ligii Campionilor, cu 13 trofee, ultimul în 2018, în timp ce Manchester City încearcă să egaleze cea mai bună performanță obținută în această competiție - finala.

Manchester City - Real Madrid | Echipele probabile

  • Manchester City: Ederson - Walker, Dias, Laporte, Zinchenko - De Bruyne, Rodri, B. Silva - Mahrez, Foden, Sterling

  • Real Madrid: Courtois - Carvajal, Militao, Alaba, Mendy - Modric, Camavinga, Kroos - Valverde, Benzema, Vinicius

Manchester City - Real Madrid | Istvan Kovacs arbitrează partida

UEFA l-a delegat pe Istvan Kovacs la partida de pe Etihad. Centralul din Carei va fi ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat elvețianul Sandro Scharer.

În camera VAR se vor afla germanii Marco Fritz și Bastian Dankert.

Va fi al cincilea meci din actuala ediție a UEFA Champions League pe care Kovacs o va arbitra, până acum fiind delegat la trei partide din faza grupelor și la ”sfertul” Man.City – Atletico Madrid 1-0

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!