Remarcatul lui Ioan Ovidiu Sabău după U Cluj - Dinamo 2-0 

Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 22 Mai 2022, 08:07
Data actualizarii: Duminica 22 Mai 2022, 08:16

U Cluj s-a impus cu 2-0 în meciul cu Dinamo contând pentru turul barajului de promovare/menținere în primul eșalon. Returul e programat pe 29 mai. 

Ioan Ovidiu Sabău, fostul mare mijlocaș de la Dinamo și U Cluj, a tras concluziile la finalul partidei de pe Cluj Arena. Mare mijlocaș care a jucat la Coppa del Mondo spune că trupa lui Erik Linkar s-ar fi putut despinde în primul act, când a controlat jocul. Marele merit al trupei ardelene e că a reușit să-și dubleze avantajul în actul secund, când echipa se afla în înferioritate numerică după eliminarea lui Ely Fernandes. 

Sabău îl aplaudă pe Lincar

Sabău a remarcat felul în care Erik Lincar a pregătit partida cu trupa din Ștefan cel Mare, antrenată de cehul Dusan Uhrin. 

”Echipa mai bună clar a fost Universitatea. Au pregătit mai bine jocul, au arătat mai bine fizic. Veneau după trei înfrângeri, erau greu să îi refaci mental, dar iată că până la urmă îşi doresc cu toţii de acolo să promoveze. A contat foarte mult aportul suporterilor, au fost extraordinari, au venit în număr foarte mare.

Lincar a pregătit mai bine jocul, clar a meritat Universitatea această victorie, în prima repriză puteau să facă 2-0 sau 3-0, a fost acel fault din postură de ultim apărător, se putea da şi roşu. Clar, sunt şanse foarte mari să promoveze în prima ligă, depinde de ei în momentul acesta. Nu aş vrea să critic Dinamo, deorece aş lua meritele celor de la Universitatea, care au jucat extraordinar”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, potrivit primasport.ro.

Dinamo a fost învinsă, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa Universitatea Cluj, în prima manşă a barajului de menţinere/promovare în Liga 1 Casa Pariurilor. Au marcat Remacle ’14 şi Boiciuc ’83. În minutul 72, de la gazde a fost eliminat Fernandes. Returul va avea loc la 29 mai.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!