Mirel Rădoi s-a aflat în prim-planul unei știri care a ajuns, în decurs de câteva minute, pe foarte multe site-uri din România. Pentru că, după cum a notat Sport.ro aici, „principalul“ oltenilor ar intenționa să-și părăsească postul, după înfrângerea cu UTA (1-2).
Având în vedere că, deocamdată, știrea e „pe surse“, e posibil ca, de fapt, totul să fie o informație falsă. Iar dacă nu e așa, e posibil ca Rădoi să fie întors din drum, mai ales că, după cum se spune, noaptea e un sfetnic bun. Așadar, scăpat de emoțiile înfrângerii cu UTA, sunt șanse ca Mirel să vadă lucrurile într-o altă lumină, astăzi.
Ce ar însemna însă, dacă zvonul plecării lui Rădoi de la Universitatea Craiova s-ar adeveri? În acest caz, fostul mijlocaș se va afla față în față cu o realitate dură a carierei sale de antrenor.
Rădoi, puține rezultate bune după un deceniu pe bancă
Când a revenit la Universitatea Craiova, în ianuarie 2025, Mirel a fost conștient că primește o oportunitate nesperată. Pentru că a putut prelua cu formație cu pretenții din România, după niște mandate foarte scurte, în lumea arabă. Iată dovada:
*Al-Jazira (ianuarie – aprilie 2024): 7 meciuri
*Al-Bataeh (iulie 2023 – ianuarie 2024): 14 meciuri
*Al-Tai (ianuarie – mai 2023): 13 meciuri
La aceste trei echipe, singura la care Rădoi a depășit așteptările a fost Al-Bataeh. Adică, o trupă care își propunea evitarea retrogradării și care a ajuns pe la mijlocul clasamentului cu Mirel. Tocmai în contul acestor rezultate, românul a și fost luat, la Al-Jazira, unde însă a dat-o în bară.
Când dăm la o parte experiențele arabe ale lui Rădoi, ajungem la cele din țară. Aici, tabloul e sumbru. Pentru că, de când antrenează în România, Mirel are două performanțe mari și late:
*Calificarea naționalei Under 21 până în semifinalele Europeanului din 2019.
*Calificarea Craiovei într-o grupă europeană (n.r. – Conference League), într-o premieră istorică pentru club, în acest al doilea mandat.
Așadar, când trage linie, Rădoi are trei performanțe notabile, după un deceniu de antrenorat, în condițiile în care și-a început cariera, la FCSB, în 2015. La vremea respectivă, Gigi Becali se lăuda că va face din finul său un „antrenor de Champions League“. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Marele defect al lui Rădoi: e impulsiv
Acum, când se vehiculează că va demisiona de la Universitatea Craiova, fostul mijlocaș evidențiază, încă o dată, marele său defect. Și anume faptul că e implusiv și că ia decizii la nervi, sub influența emoțiilor.
La ora actuală, rezultatele recente ale Craiovei nu impun, în niciun caz, plecarea antrenorului. Echipa tocmai a câștigat în grupa de Conference League (1-0 cu Rapid Viena) și e pe locul 4 al Superligii, cu șanse la titlu.
În acest context, Rădoi, dacă ar pleca, ar repeta greșeala pe care a mai comis-o în cariera sa de antrenor, atunci când, la supărare, „și-a strâns jucăriile“ și a plecat.