După ce Louis Munteanu a părăsit recent CFR Cluj pentru a semna cu DC United, fotbalul românesc ar putea exporta încă un produs important în Statele Unite ale Americii. Ștefan Baiaram, ”decarul” Universității Craiova, a intrat în vizorul americanilor, informația fiind validată chiar de Giovanni Becali.

Impresarul a dezvăluit că a purtat deja negocieri incipiente cu mai multe cluburi și l-a înștiințat pe Mihai Rotaru despre interesul existent. Totuși, vărul patronului de la FCSB este de părere că o mutare în această iarnă nu ar fi ideală pentru jucător.

”Pentru Baiaram eu am discutat cu câteva cluburi, am discutat și cu domnul Rotaru, i-am spus echipele care sunt. Sunt cluburi importante. El are semnat cu cineva cred, dar eu am o înțelegere cu domnul Rotaru. În momentul în care echipele, pe care i le-am spus eu, vin să îl ia, va pleca prin firma noastră.

(n.r. E vreo șansă să plece în această iarnă?) Cred că șansa lui era să meargă cu Craiova mai departe, în primăvara europeană, să joace acele meciuri până în vară. Eu aud din culise că și pentru Baiaram se vorbește în America. Jucătorii care pleacă în America se întorc mai repede decât din orice altă parte a lumii. Baiaram, dacă e cu picioarele pe pământ și cu capul ca lumea, să facă un retur ca lumea, să se lupte pentru titlu și pentru un loc în cupele europene și în vară să plece la o echipă importantă”, a spus Ioan Becali, potrivit Fanatik.

Cifre excelente și debut la națională

Interesul de peste Ocean nu este întâmplător. Ștefan Baiaram traversează cea mai fastă perioadă a carierei sale. În toamna anului trecut, atacantul a debutat la prima reprezentativă a României, reușind chiar să și marcheze sub tricolor.

Evoluțiile solide s-au văzut și în cota sa de piață, care a urcat la 4,5 milioane de euro pe site-urile de specialitate. În actuala stagiune, fotbalistul de 23 de ani a fost unul dintre motoarele Craiovei, cu 31 de meciuri jucate, 10 goluri marcate și 4 pase decisive.