Pe cine vrea să bage Dan Șucu gratuit la meciurile cu Dortmund și Fiorentina 

dan sucu Borussia Dortmund Daniel Niculae Fiorentina Rapid Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 25 Noiembrie 2022, 18:47
Data actualizarii: Vineri 25 Noiembrie 2022, 18:49

Pe 10 decembrie, giuleștenii vor participa la un puternic turneu demonstrativ. 

Turneul la care vor participa Rapid, Borussia Dortmund și Fiorentina se va disputa pe data de 10 decembrie, după sistemul fiecare cu fiecare. O partidă va avea 60 de minute (două reprize a câte 30 de minute), cu pauză de cinci minute. 

"Rapid nu este organizator, dar vrem să intre gratuit juniorii și 5.000 de copii din București"

Finanțatorul Dan Șucu a ținut să îi liniștească pe fani, care se arătaseră nemulțumiți de data programării triunghiularului și de condițiile de intrare la meciuri. "Clubul nu este implicat în organizare. Nu Rapidul este organizator. Noi suntem unul dintre cluburile participante la acest turneu. Nu avem drepturi sau obligații mai multe decât Borussia Dortmund sau decât Fiorentina. Se face discount pentru fani, deoarece am solicitat pentru clienții noștri fideli, care au deja abonamente, ca organizatorii să ofere o reducere suplimentară. 

Am mai solicitat, și sunt convins că este în regulă, ca toți copiii legitimați la clubul nostru să primească gratuitate. Speranța noastră este că vom putea obține o gratuitate pentru încă 5.000 de copii din tot Bucureștiul, ca să poată să vadă meciurile. Aceste gratuități sunt ale organizatorilor, nu sunt ale noastre", a explicat omul de afaceri.

Niculae anunță că meciul cu Petrolul se va juca pe Arena Națională

"Am ținut legătura cu Liviu (n.r. - Liviu Ungurean, cunoscut și ca "Bocciu", lider al galeriei rapidiste) și cu Gigi (n.r. - Gheorghe Răducanu, cunoscut ca "Gigi Corsicanul", lider al galeriei rapidiste), ei sunt la curent cu discuțiile pentru acest triunghiular. Din păcate, nu am reușit să mutăm meciul cu Petrolul, pentru că și noi și ei am dorit să jucăm meciul pe stadionul Giulești. Se vor începe niște lucrări de schimbare a gazonului, meciul cu Petrolul, fiind programat ultimul pe teren propriu din acest an, nu putem să-l disputăm pe Giulești, indiferent de situație. 

Am încercat să-l mutăm pentru suporterii noștri, dar și pentru cei ai Petrolului, pentru că este cel mai vechi derby din fotbalul românesc (n.r. - Primus Derby, prima dată s-a jucat în 1924, când Rapid se numea CFR București, iar Petrolul evolua la București, sub denumirea Romcomit, ulterior schimbată în Juventus). Ne-am fi dorit să-l jucăm acasă. Nu s-a putut, cum nu s-a putut schimba nici pentru meciurile amicale, a fost disponibilă doar data de 10 decembrie. 

Cred că este mai bine să jucăm miercuri, la o oră decentă, decât luni la o oră mult mai târzie. Cred că este mai bine ora 19.00 decât 21.00, când e foarte greu de întors acasă, mai ales când a doua zi trebuie să te trezești și să mergi la muncă. Ne pare rău, am încercat să facem tot ce se poate pentru suporterii noștri, ca să jucăm meciul cu Petrolul pe Giulești, dar nu s-a putut. Meciul cu Petrolul se va juca pe Arena Națională", a precizat Daniel Niculae, președintele Rapidului. 

Foto - Gabriel Chirea

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!