Mircea Lucescu a murit la Spitalul Universitar din București pe 7 aprilie. Pe 29 martie ”Il Luce” fusese internat după ce i s-a făcut rău în cantonamentul naționalei, iar pe 3 aprilie suferise un infarct miocardic acut.
Fostul mare antrenor român a plecat în lumea de apoi la 80 de ani, cu 46 de trofee câștigate de-a lungul carierei sale de jucător și antrenor și cu un mare nume pe care l-a lăsat în lumea fotbalului.
Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani. ”Astăzi l-am fi sărbătorit pe cel mai valoros antrenor român din istoria fotbalului românesc”
Astăzi, 29 iulie, Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani, iar Clubul Sportiv Dinamo București a scris un mesaj pe rețelele social media în care l-a amintit pe fostul selecționer al României.
”Astăzi l-am fi sărbătorit pe cel mai valoros antrenor român din istoria fotbalului românesc. Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani și, ca întotdeauna, ne-am fi amintit toate reperele fabuloasei sale cariere.
Pe 7 aprilie 2026, Mircea Lucescu a trecut însă în eternitate, iar astăzi vom ridica un gând pios pentru el”, a scris CS Dinamo.
Gică Hagi: ”Mircea Lucescu a fost profesorul meu, a fost omul care m-a inspirat în multe dintre lucrurile pe care le fac acum.
În cadrul unei conferințe de presă, Gică Hagi, noul selecționer al naționalei României, a evidențiat că predecesorul său, regretatul tehnician Mircea Lucescu, a fost profesorul său și omul care l-a inspirat în meseria pe care a ales-o.
”Mircea Lucescu m-a dorit. Nu v-a spus? A fost profesorul meu, a fost omul care m-a inspirat în multe dintre lucrurile pe care le fac acum. Pentru că el în primul rând a avut curaj. Curaj mai mare ca el nu știu cine putea avea, să ia la echipa națională la 17 ani un puști care avea cinci meciuri în Divizia A. El m-a inspirat, mi-a dat încredere și am învățat multe lucruri de la el, pe care trebuie să le aplic acum”, a spus Hagi.
El a precizat că în cariera de jucător a avut parte de cei mai buni antrenori.
”Norocul meu a fost că am avut profesorii cei mai buni la cluburi. I-am avut pe cei mai buni antrenori din România, afară am avut antrenori fabuloși, extraordinari. Nu are cum să nu iasă ceva bun din toate astea. Sper să am succese, asta îmi doresc, pentru că eu și echipa avem această datorie, să facem lumea fericită”, a mai spus Hagi.