Legendarul antrenor al Stelei a decedat în cursul zilei de miercuri, 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani, în reședința sa din Oradea. Informația a fost confirmată de bunul său prieten, Sandu Boc.

Miodrag Belodedici: ”Ienei? Cel mai bun antrenor pe care l-am avut”

Miodrag Belodedici (61 de ani), singurul român care a câștigat de două ori cel mai râvnit trofeu intercluburi din Europa, a oferit o reacție emoționantă. A spus, printre altele, că regretatul Ienei a fost cel mai bun antrenor pe care l-a avut în cariera sa.

„Cu el am câștigat cele mai multe trofee, cel mai bun antrenor pe care l-am avut în toată cariera mea sportivă, am lucrat cu el cel mai mult. Și la echipa națională, și la Steaua. 

Ce vorbești? Așa ceva n-am mai întâlnit. Era un om extraordinar, un antrenor foarte bun. Era lângă noi, ne pupa, ne strângea în brațe. Eram în stare să-i mâncăm pe adversari. Și când pierdeam, venea la noi și ne vorbea așa de frumos... A însemnat foarte mult pentru noi, pentru fotbaliști”, a spus Belodedici, pentru PRO TV și Sport.ro.

În anul 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni ca antrenor al echipei Steaua Bucuresti al cărui lot era format la acea vreme din Helmuth Duckadam, Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Anton Weissenbacher, Dumitru Stângaciu, Ilie Bărbulescu, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Constantin Pistol, Gavrilă Balint, Victor Pițurcă, Marin Radu II și Lucian Bălan. Pentru această performanță a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu baretă.

Fostul mare tehnician a dirijat ultima dată naționala României, în perioada ianuarie 2000 - iunie 2000, moment în care a bifat 11 apariții ca selecționer și a înregistrat o medie de 1.45 puncte pe meci, conform Transfermarkt.

  • În 2010 a fost președinte de onoare al FCSB-ului