Fostul mare antrenor al Stelei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, după cum anunță GSP.ro.

Informația a fost confirmată de Sandu Boc, bunul prieten al legendarului antrenor stelist, pentru sursa citată anterior.

Emeric Ienei a stat pe banca tehnică a Stelei București în mai multe perioade: 1975-1978, 1983-1991, 1993-1994 și 1998-2000, timp în care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, trei cupe interne și șase titluri.

Emerich Ienei, performanță inegalabilă pentru fotbalul românesc

În anul 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni ca antrenor al echipei Steaua Bucuresti al cărui lot era format la acea vreme din Helmuth Duckadam, Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Anton Weissenbacher, Dumitru Stângaciu, Ilie Bărbulescu, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Constantin Pistol, Gavrilă Balint, Victor Pițurcă, Marin Radu II și Lucian Bălan. Pentru această performanță a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu baretă.

Fostul mare tehnician a dirijat ultima dată naționala României, în perioada ianuarie 2000 - iunie 2000, moment în care a bifat 11 apariții ca selecționer și a înregistrat o medie de 1.45 puncte pe meci, conform Transfermarkt.

  • În 2010 a fost președinte de onoare al FCSB-ului