Marius Șumudică, lăudat de un internațional român: "E ceva unic, greu de explicat"

Marius Sumudica denis dragus Fotbal intern Marius Șumudică / Foto: Imago
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 13 Noiembrie 2023, 07:57
Data actualizarii: Luni 13 Noiembrie 2023, 07:57

Marius Șumudică e antrenorul celor de la Gaziantep.

Cu Marius Șumudică la cârmă, Gaziantep se situează pe locul 11 în primul eșalon al Turciei, cu 15 puncte. În consecință, echipa a înregistrat până în momentul actual cinci victorii și șapte rezultate negative.

Marius Șumudică, lăudat de un internațional român: "E ceva unic, greu de explicat"

Denis Drăguș, care a făcut furori în echipamentul lui Gaziantep de când a fost adus sub formă de împrumut la turci, a vorbit despre Marius Șumudică și l-a lăudat pe antrenorul său de la club.

Internaționalul român a precizat că Marius Șumudică intră pe sub pielea elevilor săi și reușește să-i facă să dea totul pe iarbă, în momentul în care trebuie să intre pe suprafața de teren.

„Părerea mea e că are… un al șaselea simț. E ceva unic, greu de explicat. Dar și mai greu de imitat. Are ceva care nu se poate antrena: un fler, un fel de a vorbi cu jucătorul, de a-i apăsa pe anumite butoane astfel încât îl transformă și îl face să dea tot ce are mai bun.

Îți oferă încredere totală prin faptul că știe cum să te ia, ca să o spunem românește. Intră sub pielea ta și vorbește pe limba ta. Iar antrenamentele lui sunt de o intensitate incredibilă!

Mă uit și la jucătorii turci din echipă, nu e vorba doar de noi, că suntem români la Gaziantep: la ședințele de pregătire îi face să scoată tot ce au mai bun din ei, e mare lucru!”, a spus Denis Drăguș, potrivit ProSport.

Denis Drăguș, convocat la națională

Edward Iordănescu l-a selecționat pe Denis Drăguș în compartimentul ofensiv, alături de Denis Alibec, George Pușcaș și Daniel Bîrligea și Florin Tănase.

PORTARI: Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);

MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);

ATACANȚI: Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!