Daniel Pancu l-a avut elev pe Louis Munteanu la echipa națională de tineret, cu care s-au calificat la turneul final al Euro 2025. Antrenorul spune că fotbalistul lui CFR Cluj este un "atacant rar" și așteaptă ca acesta să facă pasul către prima reprezentativă și către un campionat puternic european, deocamdată fiind curtat de Rennes (Franța), Valencia și Getafe (Spania).
"Louis ne-a ajutat enorm și în campanie, s-a creat și o ușoară dependență"
"Louis ne-a ajutat enorm și în campanie, a fost liderul nostru. Cred că a avut vreo cinci goluri și cinci pase de gol. S-a creat și o ușoară dependență, pentru că i-am auzit mult pe jucători vorbind de lipsa lui în cantonamentul din Austria.
E un jucător rar, e un atacant rar, eu îi doresc să ajungă înapoi în Occident. Încă un jucător cu marjă mare de progres. Mental s-a întărit foarte mult, a fost diferență mare dintre primul joc cu Albania și cel cu Slovacia. Încă mai are marjă de progres.
"Între Rennes și Valencia, mai mult spre Spania înclin"
Eu îmi doresc cât mai repede să ajungă să joace și pentru echipa națională de seniori, și în Vestul Europei. Să marcheze goluri și acolo, pentru că este un jucător cu o calitate fantastică. Rennes are tradiție mare în Franța.
Valencia, nu mai zic, a jucat și în Champions League, are finale. Adrian Ilie a fost vedetă acolo. Între cele două, mai mult spre Spania înclin. Campionatul în Franța e foarte fizic, mai potrivit cred că ar fi în Spania, unde e un fotbal mai fin.
"Are momente când dispare din joc, dar oricând poate apărea cu o execuție"
Singurul lucru pe care ar trebui să-l elimine, are momente când dispare din joc, dar, în același timp, oricând poate apărea ori cu o pasă către un coechipier, ori cu o execuție. Cred că și eu eram la fel la vârsta lui, la fel eram perceput. Nu poți să le ai pe toate, chiar dacă acum vorbim de un jucător de 23 de ani, care este golgheter al campionatului în România. Are perspective foarte mari și calitate foarte mare. Are momente când dispare din joc, dar din momentele alea poate oricând să-ți apară cu o execuție.
Louis Munteanu îmi place mult din Liga 1. Ce atacanți a avut CFR-ul, l-a avut și pe Daniel Bîrligea! Dacă i-ar fi păstrat pe amândoi, ar fi provocat multe pagube. Dacă văd un cuplu de atacanți, adică să joci cu doi atacanți, ăsta ar fi pentru mine - Munteanu și Bârligea. Mai e și Alibec, dar a avut probleme în ultimul timp și accidentarea asta. Să sperăm că revine", a declarat Daniel Pancu pentru Sport.ro.