CFR Cluj răsuflă ușurată! Pentru că, la cum se derula „Telenovela Louis Munteanu“, clubul risca să ajungă într-o situație catastrofală!
Concret, în vară, patronul Neluțu Varga cerea 18 milioane de euro (!) în schimbul unui jucător pe care îl luase cu 2,3 milioane. Doar că, din păcate pentru CFR, el a cerut, dar nimeni n-a plătit o asemenea sumă. Iar Louis Munteanu a intrat pe „tobogan“. În doar șase luni, cota sa de pe transfermarkt.com s-a micșorat cu 500,000 de euro.
Imediat, CFR a apăsat butonul de panică, iar acum urmează vânzarea jucătorului, la DC United (SUA). Sport.ro a oferit aici detaliile afacerii, dezvăluite de publicația The New York Times.
Louis Munteanu, „îmbrăcat“ deja în tricoul lui DC United
Iminenta plecare a atacantului a ajuns și în presa europeană, într-o perioadă în care curg știrile despre transferurile internaționale. Polonezii de la newsy.sportu au preluat și ei subiectul transferului și l-au „îmbrăcat“ pe Louis Munteanu în tricoul noii sale echipe, după cum se poate vedea mai jos: