Andrei Sava (33 de ani) este născut în ziua 7 mai, una dintre cele mai importante date din istoria fotbalului românesc. Fundașul central a jucat pentru Progresul București, Știința Bacău, CS Otopeni, Politehnica Timișoara, ACU Arad, Progresul Cernica, Viitorul Axintele, Viitorul Constanța și Metaloglobus București.

Acesta este aproape de promovarea în Liga 1 cu echipa din Pantelimon, unde evoluează de 10 ani de zile, și este fiul lui Cristian Sava, fost fotbalist la Dinamo, Rapid și Progresul (FC Național) și actual secund al lui Gică Hagi la FC Farul Constanța. 

"Dacă mă gândesc, nimeni din familie nu e stelist"

"Cum e să fiu născut pe 7 mai? Știu ce s-a întâmplat pe 7 mai, e cea mai mare realizare a unei echipe românești, cred că va fi greu de egalat vreodată. E o onoare pentru mine. Dacă era și în 1986, era și mai bine. E o sărbătoare, pentru că asemenea realizare nu va mai fi la îndemâna unei echipe românești. Atunci era fotbalul mai pur, acum contează foarte mult bugetele.  

Nu sunt stelist, eu am ținut de mic cu FC Național, Progresul, echipa unde am făcut și junioratul. Dacă mă gândesc, nimeni din familie nu e stelist. Dar am foarte mulți prieteni steliști. Eu am crescut în zona Titan, unde erau foarte mulți steliști. Chiar foarte înfocați. Erau centralele acelea termice în cartiere, iar prietenii de la bloc au desenat pe ele 'Magica Steaua' cu sigla, au făcut frumos. Am niște amintiri puternice cu Steaua, dar eu am fost cu Progresul, unde am fost junior și am jucat și la echipa mare.  

I-a cunoscut pe Iovan și Duckadam

L-am cunoscut pe nea Fane Iovan, care mi-a fost antrenor când am fost la Viitorul. Ne-a povestit despre acea finală. Și pe Helmuth Duckadam l-am cunoscut când mai venea la meciurile lui Metaloglobus. Era prieten cu patronul nostru, cu domnul Imad Kassas și venea la meciurile noastre. Au fost inspirați, nu cred că vom mai ajunge acolo vreodată. Deși niciodată nu trebuie să spui niciodată", a declarat Andrei Sava pentru Sport.ro. 

Foto - Getty Images, Sport Pictures, Andrei Sava (FB)