Atacantul legitimat la Șoimii Gura Humorului a fost omul meciului în victoria categorică obținută pe terenul celor de la CS Blejoi, scor 5-1, în etapa a doua din play-off-ul Seriei 1.
Hat-trick spectaculos în Liga 3
Golofca a făcut spectacol și a reușit un hat-trick de zile mari, cu două goluri marcate rapid, în minutele 5 și 10, iar „cireașa de pe tort” a venit în prelungiri, în minutul 93. Celelalte reușite ale oaspeților au fost semnate de Popovici și Fulop.
Succesul confirmă forma excelentă a liderului din serie. Șoimii Gura Humorului ocupă primul loc în clasament, cu 17 puncte, fiind urmată îndeaproape de Cetatea Suceava și Sporting Liești, ambele cu câte 16 puncte.