Gigi Becali a făcut calculele! Câte puncte avans va trebui să aibă FCSB la finalul sezonului regulat: „Trebuie să distrezi!”

Gigi Becali FCSB Superliga Fotbal intern Gigi Becali, patron FCSB
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 30 Noiembrie 2023, 12:12
Data actualizarii: Joi 30 Noiembrie 2023, 12:32

Gigi Becali (65 de ani) este convins că FCSB va reuși să câștige titlul în Superliga, după o pauză de nouă ani.

Pentru a fi sigur că echipa sa nu se îneacă din nou la mal, așa cum a făcut în anii trecuți, Gigi Becali le-a setat fotbaliștilor săi obiectiv să termine la zece puncte în fața ocupantei locului secund.

Dacă vor reuși să facă acest lucru, Gigi Becali este convins că jucători săi nu vor mai rata titlul în acest sezon. În plus, pentru a le sări în ajutor, patronul FCSB anunță că mai pregătește câteva transferuri pentru această iarnă.

„Păi în lupta la titlu ai acum 5 puncte față de locul 2. Față de Craiova ai 8 puncte. Până la final de sezon regular ai posibilitatea să te duci la 12 puncte, 8-10 puncte, și să faci 5 puncte după înjumătățire. Când ai 5 puncte după înjumătățire, că ai echipa pe care o ai, nu mai este teamă”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

FCSB, lider în Superliga

FCSB ocupă primul loc în clasamentul Superligii, cu 37 de puncte, cinci mai multe decât ocupanta locului secund, CFR Cluj.

Pentru FCSB urmează meciul de duminică, 3 decembrie, de la ora 21:00, împotriva celor de la Oțelul Galați. Ultima confruntare dintre cele două echipe s-a petrecut la finalul lui octombrie, în Cupa României, încheiată 1-1.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!