Florin Talpan, juristul de la CSA Steaua București, a primit o lovitură în războiul juridic pe care îl poartă chiar cu clubul pe care îl reprezintă și cu Ministerul Apărării Naționale. 

Florin Talpan, probleme în procesul cu CSA Steaua București

Talpan a deschis un proces, în care a acuzat că nu i s-a majorat salariul în 2024. El este nemulțumit de faptul că nu a primit un spor de 50% pentru lucrări de excepție, chiar dacă a obținut numeroase victorii în instanță împotriva FCSB-ului. 

Tribunalul din București a decis să mute procesul respectiv la Tribunalul din Botoșani, unde a fost deschis inițial. Prin urmare, soluționarea litigiului a fost încă o dată amânată.  

„Soluția pe scurt: Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani. Fără cale de atac. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 12.11.2025”, se arată pe site-ul portal.just.ro.

A amenințat cluburile din România și echipa națională cu excluderea din partea UEFA

Florin Talpan a oferit o declarație incredibilă în războiul pe care îl poartă cu Federația Română de Fotbal (FRF). Juristul Stelei București a anunțat că va solicita UEFA să excludă toate echipele de fotbal din țara noastră, inclusiv naționala. 

Motivul unei astfel de solicitări radicale este reprezentat de faptul că forul condus de Răzvan Burleanu le-a permis celor de la FCSB să continue în Liga 1, în ciuda victoriilor obținute în instanță de clubul lui Talpan. 

„Voi face cerere ca toate echipele din România, plus echipa națională, să fie excluse din competițiile UEFA! Nu este normal ce a făcut Burleanu. Eu am notificat oficial că Steaua are marcă, palmares, tot. FIFA și UEFA au deasupra lor și alte organisme și eu mă voi adresa direct ălora să trimită un control la UEFA.

Atac frontal la adresa lui Răzvan Burleanu

Cine este acest Burleanu să își bată joc de Steaua?! Cine este acest Burleanu? Naționala are rezultate? Stai să vedem acum cu Bosnia. Federația a fost complice, a permis FCSB-ului să continue, când s-a schimbat denumirea, trebuia trimisă în Liga a V-a.

FCSB a luat și bani de la UEFA, să le ia și banii de acolo, cu Burleanu, cu toți care i-au ajutat! Federația acum activează ilegal, de aceea voi cere excluderea totală a echipelor românești din cupele europene, plus echipa naționala. Eu vreau să îi distrugem pe toți!”, a declarat Florin Talpan, într-un videoclip publicat pe YouTube de Asociația Steliștilor din 1947. 

Reprezentantul Stelei București a furnizat această reacție în contextul în care marți, pe 4 noiembrie, ÎCCJ a respins recursul formulat de FCSB în procesul pentru anularea mărcii „militarilor”. Clubul patronat de Gigi Becali a rămas astfel fără nicio cale de atac în speța respectivă.