Fanii Stelei exultă după decizia UEFA și tranșează disputa: "Game over, FC FCSB!"

Fanii Stelei exultă după decizia UEFA și tranșează disputa: "Game over, FC FCSB!" Fotbal intern Vestea care ii va innebuni pe fani: Steaua, aproape sa faca in doua luni cea mai importanta MUTARE a anului!

Războiul pentru identitatea Stelei a înregistrat vineri un nou episod, de această dată pe scena europeană.

UEFA a modificat pe site-ul oficial numele deținătoarei Cupei Campionilor Europeni din 1986, atribuind trofeul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, în detrimentul FCSB. Reacția suporterilor din Ghencea a venit imediat.

Forul continental a actualizat vineri, 17 octombrie, informațiile de pe site-ul oficial, aliniindu-se astfel deciziilor definitive ale instanțelor din România, care au stabilit că palmaresul istoric până în anul 1998 aparține clubului din Liga 2.

Prin vocea Asociației Steliștilor 1947 (AS47), nucleul dur al peluzei roș-albastre, suporterii au celebrat decizia ca pe o victorie finală în lupta pentru recunoașterea istoriei.

"BOOOOOOOMMMMMMMMM! UEFA a luat act de deciziile instanțelor din România! UEFA nu mai atribuie Cupa Campionilor Europeni celor de la FC FCSB, ci adevăratei echipe care a câștigat trofeul în 1986, Clubul Sportiv al Armatei Steaua București!", au transmis cei de la AS47, care au continuat în aceeași notă tranșantă: "Odată cu această decizie, dispare și ultimul argument al celor care, în disperare, au încercat ani la rând să țină în viață o minciună. Game over, FC FCSB!".

Talpan cere gradul de general

Tot astăzi, juristul CSA Steaua, Florin Talpan, și-a revendicat meritele pentru această reușită și a profitat de moment pentru a lansa un nou atac la adresa conducerii Ministerului Apărării.

"Eu am notificat UEFA de nenumărate ori. FCSB nu a câștigat niciodată Cupa Campionilor Europeni", a tunat Talpan, potrivit Fanatik. Acesta a plusat cu o cerere directă: "Dacă unii au ajuns generali fără să aibă realizările mele se impune ca de urgență conducerea Ministerului Apărării Naționale să mă avanseze la gradul de general și să îmi ofere funcția pe care o merit. Realizările mele sunt notabile".

Modificarea operată de UEFA vine ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit în vara acestui an că palmaresul din perioada 1947-1998, inclusiv cel mai important trofeu din istoria fotbalului românesc, aparține CSA Steaua.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!