EXCLUSIV | Ce lovitura putea sa dea Becali la inceputul sezonului! A vrut sa il puna manager pe Mircea Lucescu, dar s-a ales cu Vintila

Mircea Lucescu FCSB Gigi Becali manager oferta Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 06 Iulie 2020, 15:44
Data actualizarii: Luni 06 Iulie 2020, 16:07

Sezonul 2019-2020 putea sa arate altfel pentru FCSB, daca il convingea pe cel mai titrat antrenor roman sa accepte postul de manager. 

In august 2019, dupa plecarea precipitata a lui Bogdan Andone, interimatul lui Vergil Andronache si inainte de numirea lui Bogdan Vintila, Gigi Becali l-a tatonat pe Mircea Lucescu. Antrenorul se despartise la inceputul anului de nationala Turciei si negociase cu Fenerbahce si Besiktas, primind si alte oferte concrete, precum nationala Romaniei, clubul brazilian Santos sau contracte banoase din China, zona araba si spatiul ex-sovietic. Insa "Il Luce”, trecut bine de 70 de ani, a declinat toate ofertele si a ramas in tara, pentru a petrece mai mult timp cu familia si a-si monitoriza problemele cardiace. 

In aceeasi perioada, Becali a intrat in legatura cu tehnicianul si chiar l-a invitat la cateva meciuri, inclusiv sa le vorbeasca in vestiar jucatorilor inaintea meciului cu Mlada Boleslav, din preliminariile Europa League. Patronul FCSB era dispus la investitii colosale pentru Liga 1, peste 20 de milioane de euro, pentru salariul lui Lucescu si pentru transferuri, in incercarea de a-l atrage pe acesta cu un contract de manager al clubului. Lucescu urma sa se ocupe de transferuri, folosindu-si contactele din America de Sud, care i-au adus pe Douglas Costa, William, Bernard, Elano, Fernando, Luis Adriano sau Fernandinho la Sahtior, dar si de pregatirea echipei, impreuna cu un antrenor principal, si de toate deciziile tehnice, iar Becali voia certitudinea ca, in 2020, se va castiga titlul in Liga 1 si se va obtine calificarea in grupele Champions League. 

Negocierile au cazut inainte sa inceapa, se pare dupa ce intermediarii au transmis ca Lucescu ar fi preferat o clauza in contract ca patronul sa nu faca declaratii publice despre echipa si sa nu se implice in chestiuni sportive cel putin un sezon, lucruri neagreate de Becali in forma scrisa. La finalul lunii, FCSB l-a anuntat ca noul antrenor al FCSB pe Bogdan Vintila, care antrena copii in varsta de 9 ani la un club privat din Bucuresti, dupa ce nici negocierile cu Anghel Iordanescu, Devis Mangia, Edi Iordanescu, Marius Sumudica si Toni Conceicao nu au dat rezultate. Ulterior, Vintila a pierdut calificarea in grupele Europa League, in fata portughezilor de la Vitoria Guimaraes, a ratat titlul in Liga 1, pentru al cincilea sezon consecutiv, si a dus echipa in semifinalele Cupei Romaniei, fiind tot mai contestat de fani, presa si de proprii jucatori. 

Mircea Lucescu (74 ani) a jucat pentru Dinamo (1963-1965, 1967-1977, 1989-1990), Stiinta Bucuresti (1965-1967) si Corvinul Hunedoara (1977-1982). Are 70 de selectii la nationala Romaniei si 9 goluri, cu participare la CM 1970. In palmaresul de jucator se gasesc 7 titluri de campion si 1 Cupa Romaniei. Ca antrenor, le-a pregatit pe Corvinul (1979-1982), Romania (1981-1986), Dinamo (1985-1990), Pisa (1990-1991), Brescia (1991-1996), Reggiana (1996-1997), Rapid (1997-1998, 1999-2000), Inter Milano (1998-1999), Galatasaray (2000-2002), Besiktas (2002-2004), Sahtior Donetk (2004-2016), Zenit St. Petersburg (2016-2017) si Turcia (2017-2019). In palmaresul de antrenor se gasesc calificarea la Euro 1984, 2 titluri de campion, 3 Cupe si 1 Supercupa ale Romaniei, 2 titluri de campion in Turcia si Supercupa Europei (2000), 8 titluri de campion in Ucraina, 6 Cupe si 7 Supercupe ale Ucrainei, Cupa UEFA (2008-2009) si Supercupa Rusiei (2016). Este considerat unul dintre cei mai valorosi antrenori romani din toate timpurile si unul dintre cei mai bogati oameni din fotbalul romanesc, cu o avere estimata la peste 30 de milioane de euro. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!